top of page

Dincolo de estetic: conversatie sincera cu Ana Coroi despre arta, proces si identitate

Cine este Ana? Dacă încă nu i-ai descoperit universul vizual, îți facem noi cunoștință.

Ana este o ilustratoare din Cluj-Napoca, iar șansele sunt mari să fi dat deja peste lucrările ei. Dacă nu, consideră acesta momentul potrivit să intri în lumea ei. 


Încă din copilărie visa să dea formă imaginilor care îi populau imaginația, iar astăzi face exact asta: transformă idei, emoții și povești în ilustrații pline de personalitate.

Are un simț al umorului transpus firesc în lucrările sale și o energie care se simte în fiecare linie trasată, fie că vorbim despre desen tradițional sau grafică digitală.

Arta ei nu este doar estetică, ci este vie, caldă și autentică.


Ne-am întâlnit cu Ana la o cafea și am vorbit despre parcursul ei, despre procesul creativ și despre felul în care vede arta dincolo de suprafața imaginii, acolo unde începe, de fapt, povestea.


Când ai descoperit pasiunea ta pentru artă și desen? Care a fost acel moment de “Aha!”?


Ana a avut mereu o dorință de a cunoaște sufletul omului, lumea înconjurătoare și din ce este ea alcătuită.

Curiozitatea m-a însoțit încă din copilărie și, cumva, în mod natural, m-a dus spre artă. Nu a existat un moment „aha” clar – pasiunea pentru desen a fost acolo dintotdeauna. Niciodată nu m-am simțit confortabilă în comunicarea prin cuvinte, așa că desenul a devenit limbajul meu.

Dacă ar fi să descrii stilul tău artistic fără să folosești cuvinte vizuale (culoare, formă, compoziție), ce ai spune despre el?

Aș spune că este, destul de simplu, un jurnal personal, dar ilustrat. Este felul meu de a păstra amintiri, de a procesa emoții și de a înțelege ce simt.

Care a fost momentul în care ai simțit că nu mai „faci design”, ci începi să spui o poveste prin ceea ce creezi?

Încă de la început, am știut exact ce vreau să transmit: povești prin desenele și emoțiile mele. Mi-am dorit ca fiecare ilustrație să fie diferită, să aibă o poveste anume, inspirată din viața mea, dar nu numai. Fiecare desen poartă o parte din mine, din trăirile mele, dar lasă și spațiu pentru ca fiecare privitor să se regăsească în el, în felul său.

Acea parte din procesul creativ al Anei care rămâne invizibilă pe Instagram, dar este esențială pentru rezultatul final


Ana ne-a mărturisit că lumea poate observa emoția din desenele ei, însă nu este sigură că își poate da seama de intensitatea emoțiilor care vin la pachet cu ele sau de experiențele din spatele fiecărui desen.

De multe ori, ceea ce se vede este doar suprafața. În spate există trăiri profunde, amintiri, fragilități și momente care au lăsat urme.

Există o lucrare de care ești atașată emoțional, chiar dacă nu este cea mai apreciată sau populară?


A te rezuma deseori la o singură lucrare favorită, ca artist, este o provocare.

Proiectul meu cu Komiti este cel mai de suflet pentru mine și vă invit să descoperiți mai multe despre el aici: https://www.instagram.com/p/CcDlGOpIRmz/?img_index=1

/

Acest proiect de suflet al Anei a prins contur în perioada pandemiei, fiind un proiect la care s-au alăturat mai mulți artiști talentați din Cluj-Napoca.

A fost o plăcere deosebită să lucrez cu cei de la Komiti. De ce? Pentru că a fost unul dintre acele proiecte care vin într-un moment dificil, dar reușesc să aducă lumină, conexiune și mult sens.



Lucrările Anei parte din acest proiect le găsești aici:





Cum gestionezi momentele în care inspirația lipsește, dar presiunea de a crea este prezentă?


Ana a mărturisit că este extrem de critică cu ea și tot ea este cea care pune mereu presiune asupra ei: să deseneze constant, să facă artă chiar și atunci când nu simte neapărat asta.

Învăț, însă, să gestionez acest aspect și, atunci când simt că am nevoie de săptămâni sau chiar luni de pauză, să îmi acord acel timp fără vinovăție. Devin din ce în ce mai bună la asta, pentru că mi-am dat seama că nimic nu “arde” cu adevărat. Cele mai frumoase desene apar atunci când sunt autentică și inspirată. Iar asta înseamnă uneori să îmi dau voie să respir.

Influențe din afara designului care se regăsesc cel mai des în munca Anei

Mă inspiră tot ce mă înconjoară, dar cel mai mult aș spune dragostea, muzica, oamenii, animalele și experiențele trăite alături de prieteni.

Toate acestea, sunt lucruri care o emoționează profund pe Ana și, într-un fel sau altul, își găsesc mereu locul în creațiile sale.



Cel mai important lucru pe care l-ai învățat despre tine prin artă, nu despre artă în sine?


Să îmi dau voie să simt și să mă expun. Să îmi ofer libertatea de a fi vulnerabilă, sinceră și autentică, fără teamă. Pentru că doar atunci când îmi permit să simt cu adevărat, pot crea dintr-un loc profund și real.



Un mesaj adresat tinerilor artiști care sunt la început de drum și își caută vocea "vizuală"

Știu că a te expune poate părea foarte înfricoșător și avem adesea impresia că ceea ce facem nu contează. Dar să știi, dragă cititorule, artist experimentat sau la început de drum, că există oameni cărora le pasă și care sunt cu adevărat curioși de arta ta. 

Așa cum spune și Ana: ține capul sus și începe să îți pui câteva întrebări sincere despre cine ești. Vei găsi, pas cu pas, direcția pe care o cauți. 


 
 
 

Comments


Thanks for submitting!

bottom of page