top of page

YOGA: ARTA DE A TE REGĂSI DINCOLO DE ECRANE

acum 2 ore
9 min de citit

Pentru mine Yoga nu a fost un lucru complet străin de la început. Am descoperit diferite practici sprirituale de când eram mică, fiind fascinată de mama care medita, se ruga sau vorbea cu noi despre extratereștrii si avea acele clasice cărți de tarot cu care mă jucam și nu înțelegeam ce sunt. Între noi fie vorba, nici acum nu le ințeleg sensul în totalitate.


O parte din viața mea, aceste lucruri au rămas într-un sertar foarte bine ascuns din imaginația mea, sertar care s-a deschis recent, când am decis să fac o alegere importantă pentru mine: banii pe care ii câștigam la un job care nu îmi mai aducea satisfacție sau timpul prețios în care aș fi vrut să îmi dau seama ce îmi place și ce vreau sa fac mai departe. Acum pot să spun că meditația și Yoga m-au ajutat și mi-au luminat acest drum al cunoașterii și căutării de sine.


Am discutat despre toate acestea cu Diana Ștefan, instructoare de Yoga, iar acest dialog m-a făcut să cred că oricine poate face o practică spirituală dacă își dorește și dacă are voința să descopere ce ascunde în interiorul sufletului său.



Pentru o imagine mai clară asupra subiectului, cum arată o clasă de Yoga și care ar fi structura unei asemenea practici?


Tehnic este ușor de explicat. Orice clasă de Yoga se poate construi pe un schelet foarte simplu: un intro care să fie despre tranziția către salteaua de Yoga — conștientizarea corpului, a respirației, a gândului. Apoi, un warm-up fizic care să susțină practica fizică mai intensă/complexă (în funcție de specificul clasei). Toate astea construiesc un climax — punctul cel mai intens (de cele mai multe ori, fizic) al sesiunii. Apoi, o zonă de descreștere care să conducă înspre relaxare, decongestionare.


Dincolo de asta, sunt elemente care țin de moment — starea de spirit din sală, nivelul individual de practică al oamenilor prezenți în sală, diversele afecțiuni medicale/dezechilibre asupra cărora oamenii te fac atent, momentul zilei în care se desfășoară clasa și contextul.



Spune-mi mai multe despre tine și cum ai descoperit Yoga.


Diana Stefan, instructoare de Yoga, vazand Yoga ca stil de viata
photo credits: instagram @dianastefanyoga

Am căutat Yoga in 2019, la finalul unei perioade dificile din viața mea. Cu siguranță că la momentul ăla nu știam ce înseamnă cu adevărat Yoga, am intrat in lumea asta prin postura fizică — așa cum o fac majoritatea oamenilor foarte firesc, de altfel. Prima clasă de Yoga a fost o sesiune de Kundalini Yoga. La momentul acela lucram de mulți ani pentru o corporație din industria de oil&gas; nici pe departe nu îmi imaginam că, în timp, o să fac tranziția complet către Yoga nu doar ca stil de viață, dar și ca activitate profesională.




Odată ce am început să practic, am tot ținut-o așa pentru câteva luni, după care studioul unde mergeam s-a închis. Am încetat să mai practic pentru o perioadă, apoi am mers la alt studio. A venit pandemia, ceea ce a însemnat iar o pauză, iar în vara primului an de pandemie am reluat practica — pe care nu am întrerupt-o până în ziua de azi. :)


Yoga a adus schimbări, asta e clar. Multe. Doar că au venit treptat. Foarte rapid după ce am început să practic, a devenit clar că Yoga e mult mai mult decât mișcare la nivel fizic. De aici mi-am și antrenat curiozitatea și interesul față de calea asta.



Am văzut că ai propriul studio de yoga, cum ai făcut pasul către business și cum vezi lumea acum, din perspectiva instructorului?


Mai corect spus este că am avut un studio de Yoga. :) L-am închis în vara lui 2025. A fost ca o închisoare pentru mine. Deși luasem o decizie care îmi schimbase complet traiectoria în viață — demisia de la un job stabil, cu venit recurent — nu reușeam să mă desprind de mindset-ul pe care mi-l construisem în anii de muncă în multinațională. Iar deschiderea studioului, dacă e să fiu sinceră până la capăt, nu a ajutat prea mult în tranziția completă către acest nou stil de viață pe care mi-l construiam, pentru că tot ce făceam era să iau mindsetul de corporație, să adaug câteva cuvinte în sanscrită și să îl reproduc în „lumea Yoga". Ceea ce, în definitiv, s-a dovedit a fi o minciună pe care o împachetasem foarte frumos singură pentru mine. :)


A durat mult până când am înțeles că, dacă vreau să predau Yoga, trebuie să încep să privesc activitatea și din punct de vedere al unei afaceri. Încă învăț asta și nu îmi e simplu deloc; de multe ori simt că trădez mare parte din lecțiile pe care Yoga mi le-a pus pe masă de-a lungul anilor. Accept o doză de compromis, dar mă preocup în același timp să nu-mi fie corupt devotamentul față de practică și față de această mare repivotare carieristică — care nu a fost absolut deloc ușoară, deși, sunt conștientă, din exterior poate părea un simplu moft către o mentalitate New Age.


Ziceam și mai înainte că Yoga aduce multe schimbări odată ce începi să o practici. Inevitabil, zic eu, apare ceva diferit în felul în care privești lumea în ansamblul ei. Înveți că Yoga nu înseamnă doar o saltea întinsă într-un studio sau doar posturi ciudate, așa cum vedem pe Instagram. Yoga este un act firesc al vieții: îți evaluezi relațiile pe care le ai cu alți oameni, felul in care îți gestionezi resursele, felul în care te implici în viață... până la urmă, întrebându-te ce cauți tu în viața ta. :)



Cum reușești să te conectezi cu cei care vin la cursuri?


Prin însăși practica de Yoga pentru că, de fapt, practica unui om nu începe odată cu primele cuvinte pe care le rostesc în deschiderea unei clase, ci cu decizia lui de a participa la o clasă de Yoga ghidată de mine. Chiar dacă la nivel inconștient, legătura se creează deja — iar ei, odată ajunși la clasă, așezați pe saltea, vor începe să transmită diverse semnale care îmi indică cum să relaționez cu ei la nivel individual, dar și la nivel de grup. Se creează acest câmp comun de percepție în timpul unei clase de Yoga, la fel cum se întâmplă cu orice grup de oameni care se adună undeva cu o intenție similară.



Cum a fost experiența din India și cum ai descoperit că aceasta a trezit dorința de a schimba ceva in viața ta?


Grea. Provocatoare pentru mintea mea trăită si educată în Europa. Primele zile în India au fost foarte cool: culori, mirosuri, poze, oameni noi... eram plină de adrenalină. Doar că am ajuns în ashram (la școală), unde m-am îmbolnăvit (o bacterie), și vreo 11-12 zile din luna petrecută în ashram au fost un challenge super mare pentru mine. O zi în ashram — ca practicant care merge la școală adică, să învețe — începe la 05:30 - 06:00 și se termină în jur de 19:30 - 20:00, iar o zi înseamnă clase de postură fizică de la prima oră a dimineții, anatomie, filosofie, iar mișcare fizică, respirație, meditație.


Experienta mea a fost marcată fix de chestia asta: faptul că m-am îmbolnăvit și am fost forțată de context să înțeleg niște realități ale vieții care demontau răsfățul meu de europeancă trăită în curățenie, mâncare bună și confort. :)


În India am devenit pentru prima oară în viața mea conștientă de frica de moarte și de ce înseamnă să aparții unui loc.



Ce înseamnă Yoga pentru minte și corp?


Un instrument care să creeze coerență între aceste forțe. Este ca un superglue care, prin practică, te trimite în simbioza dintre organic și tot ce este dincolo de lumea materiei. Ce mi se pare cu adevărat frumos pe calea asta este că Yoga nu îți cere să crezi în ceva, doar te invită să experimentezi și să descoperi pe propria piele cum arată lucrurile.



Pentru o persoană curioasă de această practică, care sunt lucrurile pe care ar trebui să le facă înainte să înceapă, ca să își dea seama ce i se potrivește mai mult din Yoga?


În primă fază, mintea alege tipul de practică spre care o să mergi. Mulți oameni se lasă seduși de gândul că au ales „intuitiv". Sigur, e și ceva intuiție implicată în alegere, dar la momentul în care intrăm pe calea Yoga, intuiția nu este încă educată. Yoga ne și explică că nu este nimic jignitor în asta, din contră: e privilegiul omului care devine ușor-ușor conștient de propria lui viață.


Perspectiva mea este că, la început, e bine ca omul să experimenteze în cât mai multe zone. Timpul și atenția vor deveni aliați care să îl ajute să decidă ce i se potrivește. Și nu zice nimeni că, odată ales un tip de practică, nu poți experimenta și cu alte zone. Nici gând așa ceva. Învățând despre particularitățile practicii înveți, implicit, despre particularitățile tale, iar asta e ceva prețios.


Nu trebuie să faci nimic sau să fii în vreun fel ca să vii la Yoga pentru prima dată. Yoga începe multă lume să practice, ceea ce este minunat și înălțător, dar apoi este nevoie de consistență. Altfel, apare riscul să fie un simplu hobby care consumă resurse: timp, bani, energie fizică.



Ce tehnici ai descoperit la început și ce practici și în prezent?


Am început, deci, cu o clasă de Kundalini Yoga: o practică destul de intensă, provocatoare la nivel fizic. La foarte scurt, timp am descoperit Hatha Yoga — care este considerată mother of all Yogas — așa că am început să o practic și să o și studiez. În 2022 am plecat la școală (ashram), în India unde, pe lângă aprofundarea Hatha Yoga, am descoperit practicile restorative. De fapt, prima clasă pe care am predat-o a fost de Yoga Restorativă. Dar baza mea, care ulterior s-a transformat în fundamentul felului în care predau, este Hatha Yoga. M-am specializat și continui în zona asta inclusiv în prezent, în tehnici de respirație și în utilizarea respirației pentru a produce modificări în corp și în minte.


Diana Stefan, instructoare de Yoga, prezentand tehnologia gongurilor planetare
photo credits: instagram @dianastefanyoga

Sunt și Gong Master, lucrez cu tehnologia gongurilor planetare, adică manipularea sunetului pentru inducerea frecvențelor cerebrale de relaxare profundă și introspecție.


Cum ne facem timp pentru a ne descoperi pe noi prin această practică în aceste vremuri, când suntem asaltați de haosul vieții cu ecrane?


Prin efort. Fără implicarea directă a practicantului, nimic nu poate fi dobândit. Este naiv să credem că o oră de Yoga pe săptămână poate produce modificări cu impact în viață. Se construiește în timp, ce-i drept, dar se construiește, înțelegerea ideii că practicantul trebuie să aleagă practica de fiecare dată, chiar dacă o face uneori cu prețul confortului.


Puternicul simț al individualității pe care lumea modernă îl dezvoltă ne păcălește cu privire la ce înseamnă zona de confort. Așa, poate, ajungem să ne irosim ani prețioși din viață alergând după himere. Yoga este o practică pe termen lung. Dacă cere răbdare, oferă și instrumente prin care să construim asta.



În acest context al agitației de zi cu zi, cât de importantă este meditația în Yoga?


Spre asta vrea să conducă întreaga practică. De asta folosim postura fizică în Yoga: ca să reglăm energiile corpului organic astfel încât nimic să nu obstrucționeze meditația. De asta folosim tehnici de manipulare a respirației: ca să dirijăm energiile vitale.


Este important ca oamenii să distingă între ce spune spațiul public/media despre meditație — zona de wellness/wellbeing, de dezvoltare personală, etc. — și ce înseamnă meditația pentru practicantul Yoga cu adevărat. Meditația înseamnă înțelegerea întregii mașinării a gândului. Subliniez: gândul. Natura lui, tot ce animă acest mecanism.


O poveste ghidată foarte poetic sau o reprezentare somatică a practicii nu înseamnă act meditativ. Putem explica asta foarte simplu: mintea se asigură întotdeauna de propriul ei confort; mintea nu a fost creată ca să mediteze. Rolul ei este să producă gândul, să se supună evoluției. Evoluția speciei înseamnă acțiune; acțiunea înseamnă idee, iar ideea are în spate un scop, o dorință, o motivație. În primă fază, mintea — cu toate straturile ei — o să vrea sa își ranforseze importanța, adică o să producă multe gânduri.


De aici apare o primă confuzie: distincția între felul în care se detoxifică mintea (cu trimitere la sistemul nervos, un subiect atât de hot în ultima vreme) și adevărata experiență a meditației. Meditația este spontană, naturală. Nu e nimic planificat, nimic prestabilit. De asta, în Yoga folosim tehnici premergătoare meditației, întocmai ca să calmăm fluctuațiile mentale, să liniștim la nivel organic creierul (ca organ), pentru ca apoi să putem să „intrăm" în meditație.


În lumea modernă, în care trăim cu content fatigue, devine esențial să găsim modalități prin care să gestionăm încărcătura interioară. Aceste metode pot fi folosite.



După sesiunile de la studio, observi vreo schimbare în starea oamenilor care vin?


Da. Unii dintre participanți vin și îmi spun concret ce schimbări remarcă: că dorm mai bine, că respiră mai lejer, că își simt corpul mai relaxat, că nu se mai aruncă cu capul înainte în decizii, că au învățat să prețuiască timpul pe care și-l dedică fără să se învinovățească pentru asta. etc.. Alții vor să păstreze intime aceste observații, dar oricum, într-un fel sau altul apare o schimbare în comportament care devine vizibilă și altora, implicit mie, ca ghid la clasa care îi vede recurent. Modificările pot fi variate, trebuie să ținem cont de tipologia constituțională a fiecărui om în parte.



Putem considera yoga una dinte plăcerile vieții?


Excelentă întrebare, o găsesc de-a dreptul edificatoare în contextul în care oamenii cred că privesc denaturat în ziua de azi ce înseamnă Yoga. Yoga nu este o plăcere — din contră chiar, uneori. :) Fără să sune demotivant sau să încețoșeze vreo alegere, Yoga nu este o cale ușor de urmat. Am explicat anterior de ce: are potențialul să îți zgâlțâie întreaga existență.


Deși în ziua de azi e privită de foarte multe ori ca un hobby, o plăcere, un fel de a merge la SPA pentru minte, Yoga nu este despre gratificarea egoului sau a simțurilor. Este tocmai instrumentul care reduce drastic activitatea acestor fenomene și a informațiilor care parvin prin ele. Este important să înțelegem cosmogonia propriei ființe — să ne privim din toate unghiurile ca indivizi — pentru că abia apoi o să putem să transcendem aceste chestiuni care ne fură, de fapt, din frumusețea vieții. Iar asta se întâmplă tocmai pentru că mare parte din acțiunile pe care le întreprindem în viața asta sunt ca să ne hrănim orbește simțurile.


Da, e important să activăm simțurile — dar explorându-le, înțelegându-le, nu doar ca să generăm în creier un cocktail de hormoni care să anestezieze realitatea vieții pe care o trăim.



 
 
 

Comentarii


Thanks for submitting!

bottom of page