Mai întâi de toate, un călduros „La mulți ani!” cititorilor care ne-au fost alături până acum în misiunea de a pune în lumină cultura locală și de a încuraja apropierea de lumea artei, acest „domeniu al ideilor, al experimentelor, dar, în egală măsură, și unul al excelenței și excluziunii”(Sarah Thornton, Șapte zile în lumea artei, Pandora Publishing, 2018, p. 11). Anul 2023 se anunță unul extrem de promițător din punct de vedere al interviurilor care vor apărea pe blog, cât și al produselor care vor fi integrate în secțiunea Shop, prin urmare recomand abonarea la newsletter pentru a rămâne în permanență conectat/ă la fiecare nouă lansare de materiale curatoriate de echipa noastră.
Acum ceva vreme, am decis să fac schimb de locuri cu artistul/designerul/antreprenorul care se lasă integorat și am publicat, astfel, primul articol în care am îndrăznit să dau glas unor păreri personale în raport cu actul de creație și cu vulnerabilizarea pe care o presupune, articol intitulat The horror of being seen pe care te invit să-l citești, în caz că nu ai făcut-o deja.
Adevărul este că, de când am scris primul articol pentru acest blog și până în momentul prezent, am acumulat un număr semnificativ de insight-uri pentru care, altminteri, probabil că mi-ar fi trebuit un interval mai mare de timp în vederea conștientizării și adăugării la totalul de valori personale, experiențe și opinii care mă definesc. În ideea în care ele ar putea să se dovedească utile și altora - sau, cel puțin, să dea curs unor conversații - mi s-a părut potrivit să le includ într-un nou articol din această serie experimentală de #gânduritrăirisentimente (connoisseur-ii/veteranii WordPress știu care-i treaba).
Până să trec la lista efectivă, însă, las aici niște #foodforthought găsit pe Tumblr (dacă ai chef, dă-mi un follow aici).
My handwriting is the same style as the teacher’s who I had when I was nine. I’m now twenty one and he’s been dead eight years but my i’s still curve the same way as his.
I watched the last season of a TV show recently but I started it with my friend in high school. We haven’t spoken in four years.
I make lentil soup through the recipe my gran gave me.
I curl my hair the way my best friend showed me.
I learned to love books because my father loved them first.
How terrifying, how excruciatingly painful to acknowledge this. That I am a jigsaw puzzle of everyone I have briefly known and loved. I carry them on with me even if I don’t know it. How beautiful.
M-a lovit ca un tren postarea asta, deși e o idee la care am ruminat îndelung și care îmi aduce mult confort emoțional atunci când simt că mă zbat în mrejele crizei existențiale. Ce m-a cucerit, de fapt, e gradul înalt de subiectivitate care izbește printre rânduri.
Iar acum, vorbe de duh de la cineva care încearcă să fie subiectiv în scris fără să se simtă egocentric. Iată câteva dintre lecțiile învățate de mine pe parcursul anului 2022 - ca artistă, scriitoare și, nu în ultimul rând, om.
Scena artistică locală se prezintă mai efervescentă ca oricând, iar asta e un lucru minunat. E, însă, mai puțin minunat să-ți propui să bifezi eveniment după eveniment doar de dragul de a fi în mijlocul acțiunii și de a nu rata experiențe importante. Uneori, să spui „nu” unui prilej de networking sau unei vizite la X vernisaj poate fi cel mai benefic lucru pe care-l poți face - în mod deloc surprinzător, toată presiunea de a fi omniprezent în toate spațiile culturale can be really detrimental to your mental wellbeing.
Când vine vorba de a începe o lucrare, nu va fi mereu a smooth start, nici un interval ideal de timp pentru genul ăsta de activitate; te vei convinge destul de repede că, atât timp cât nu faci din creație o prioritate, nimeni altcineva n-o să-ți îngăduie un răgaz să rămâi singur/ă cu ideile tale și hârtia/pânza. Totodată, doar tu ești în măsură să decizi ce anume merită prioritizat.
De fiecare dată când invitațiile de a organiza un interviu sunt întâmpinate de un refuz/ghosting total/un seen (sau mai multe), dar și de fiecare dată când simți că scrisul, în sine, e absolut futil întrucât nu sesizezi o evoluție concretă, nu pot decât să recomand următorul reminder, repetat în gând cu regularitate: People are all we’ve got. Btw, dacă n-ai urmărit Fleabag până la ora asta, it’s a must.
Pe aceeași linie, nu lua lucrurile personal. Oamenii au, la fel ca tine, programe de lucru haotice, decizii de prioritizat și, de foarte multe ori, nevoie de remindere (pe care trebuie să te obișnuiești să le trimiți fără să simți că ești ultra-cicălitor/oare); desensibilizarea vine cu timpul.
Mai mult decât orice, lenea e un construct social și culpa morală asociată cu faptul că te „simți leneș/ă” trebuie cel puțin chestionată, mai cu seamă în raport cu climatul socio-politic actual (Capitalism loves to villainize laziness *wink*). Dacă nu intenționezi să-l citești în viitorul apropiat pe Bertrand Russell, recomand cu căldură să urmărești acest video, care promit că se va simți foarte terapeutic.
Așa stând lucrurile, vinovăția care survine atunci când „îți permiți” să faci ceva care nu este productiv în mod direct - cum e, spre exemplu, să urmărești un serial, să scrollezi printre meme-uri pe Instagram sau să citești niște beletristică fără scopul imediat de a învăța ceva „util” - trebuie, la rândul ei, chestionată pentru a verifica dacă este sau nu validă; vorbim, într-adevăr, despre o pierdere totală de timp/procrastinare, sau despre o îmbogățire de alt gen, mai puțin favorizată de aceeași societate care vrea să stoarcă tot ce se poate de la fiecare minut în scopul de a mai urca o treaptă pe Scară? Poate că, până la urmă, acest tip de vină se va disipa din ce în ce mai mult în 2023 și ne va veni din ce în ce mai ușor să ne iertăm pentru zilele în care nu doar că nu contribuim cu nimic la bunăstarea societății, dar nici nu se pune problema să dăm randament de vreun fel.
Să scrii despre oameni care nu prezintă niciun interes pentru tine sau cu care simți că nu ai mare lucru în comun din punct de vedere profesional nu e doar o provocare, ci un proces prin care ești invitat/ă să lași prejudecățile deoparte și să accepți faptul că poți învăța ceva de la absolut oricine, chiar dacă punctele lor de vedere nu se aliniază mai deloc cu ale tale.
Nu-ți echivala valoarea personală cu munca pe care o desfășori. Simt că e ridicol să fac genul ăsta de statement out loud - cu atât mai mult cu cât e evident - însă, în cazul meu, presupune o luptă continuă.
Chiar dacă ceea ce produci se supune judecății colective și e necesar să iei în seamă feedback-ul extern pentru a crește, nu sacrifica autenticitatea în favoarea gratificării imediate sau a mulțumirii celorlalți (where my people pleasers at?).
Poate ar fi trebuit să fie mai sus în listă, dat fiind că e un capitol la care stau extrem de prost, dar: stay on schedule, pe cât posibil. Cu alte cuvinte, muncește smart: planifică totul din timp, fă-ți liste și, poate mai important decât toate, găsește-ți perioada din zi în care munca se simte cel mai ușor de dus (nu, nu putem fi toți morning people, and that's ok).
Sunt curioasă care au fost lecțiile pe care le-ai învățat tu în anul ce tocmai a trecut și dacă rezonezi cu vreuna dintre ideile prezentate în acest articol. Așa cum am menționat și mai sus, feedback-ul este foarte valoros și extrem de apreciat.
Altminteri, rămâne să ne vedem și anul acesta la expoziții, târguri și festivaluri. It's gonna be a good one. ❤️