top of page

Lectii invatate in 2022 (despre arta, scris si nu numai)

Updated: Jan 17


Mai întâi de toate, un călduros „La mulți ani!” cititorilor care ne-au fost alături până acum în misiunea de a pune în lumină cultura locală și de a încuraja apropierea de lumea artei, acest „domeniu al ideilor, al experimentelor, dar, în egală măsură, și unul al excelenței și excluziunii”(Sarah Thornton, Șapte zile în lumea artei, Pandora Publishing, 2018, p. 11). Anul 2023 se anunță unul extrem de promițător din punct de vedere al interviurilor care vor apărea pe blog, cât și al produselor care vor fi integrate în secțiunea Shop, prin urmare recomand abonarea la newsletter pentru a rămâne în permanență conectat/ă la fiecare nouă lansare de materiale curatoriate de echipa noastră.


Acum ceva vreme, am decis să fac schimb de locuri cu artistul/designerul/antreprenorul care se lasă integorat și am publicat, astfel, primul articol în care am îndrăznit să dau glas unor păreri personale în raport cu actul de creație și cu vulnerabilizarea pe care o presupune, articol intitulat The horror of being seen pe care te invit să-l citești, în caz că nu ai făcut-o deja.


Adevărul este că, de când am scris primul articol pentru acest blog și până în momentul prezent, am acumulat un număr semnificativ de insight-uri pentru care, altminteri, probabil că mi-ar fi trebuit un interval mai mare de timp în vederea conștientizării și adăugării la totalul de valori personale, experiențe și opinii care mă definesc. În ideea în care ele ar putea să se dovedească utile și altora - sau, cel puțin, să dea curs unor conversații - mi s-a părut potrivit să le includ într-un nou articol din această serie experimentală de #gânduritrăirisentimente (connoisseur-ii/veteranii WordPress știu care-i treaba).


Până să trec la lista efectivă, însă, las aici niște #foodforthought găsit pe Tumblr (dacă ai chef, dă-mi un follow aici).


 

My handwriting is the same style as the teacher’s who I had when I was nine. I’m now twenty one and he’s been dead eight years but my i’s still curve the same way as his.

I watched the last season of a TV show recently but I started it with my friend in high school. We haven’t spoken in four years.

I make lentil soup through the recipe my gran gave me.

I curl my hair the way my best friend showed me.

I learned to love books because my father loved them first.

How terrifying, how excruciatingly painful to acknowledge this. That I am a jigsaw puzzle of everyone I have briefly known and loved. I carry them on with me even if I don’t know it. How beautiful.

 

M-a lovit ca un tren postarea asta, deși e o idee la care am ruminat îndelung și care îmi aduce mult confort emoțional atunci când simt că mă zbat în mrejele crizei existențiale. Ce m-a cucerit, de fapt, e gradul înalt de subiectivitate care izbește printre rânduri.


Iar acum, vorbe de duh de la cineva care încearcă să fie subiectiv în scris fără să se simtă egocentric. Iată câteva dintre lecțiile învățate de mine pe parcursul anului 2022 - ca artistă, scriitoare și, nu în ultimul rând, om.

  1. Scena artistică locală se prezintă mai efervescentă ca oricând, iar asta e un lucru minunat. E, însă, mai puțin minunat să-ți propui să bifezi eveniment după eveniment doar de dragul de a fi în mijlocul acțiunii și de a nu rata experiențe importante. Uneori, să spui „nu” unui prilej de networking sau unei vizite la X vernisaj poate fi cel mai benefic lucru pe care-l poți face - în mod deloc surprinzător, toată presiunea de a fi omniprezent în toate spațiile culturale can be really detrimental to your mental wellbeing.

  2. Când vine vorba de a începe o lucrare, nu va fi mereu a smooth start, nici un interval ideal de timp pentru genul ăsta de activitate; te vei convinge destul de repede că, atât timp cât nu faci din creație o prioritate, nimeni altcineva n-o să-ți îngăduie un răgaz să rămâi singur/ă cu ideile tale și hârtia/pânza. Totodată, doar tu ești în măsură să decizi ce anume merită prioritizat.

  3. De fiecare dată când invitațiile de a organiza un interviu sunt întâmpinate de un refuz/ghosting total/un seen (sau mai multe), dar și de fiecare dată când simți că scrisul, în sine, e absolut futil întrucât nu sesizezi o evoluție concretă, nu pot decât să recomand următorul reminder, repetat în gând cu regularitate: People are all we’ve got. Btw, dacă n-ai urmărit Fleabag