top of page

PLAY 808: A FACE PARTE DINTR-O TRUPĂ ÎȚI SCHIMBĂ VIAȚA...SAU NU

Consider că nu e o satisfacție să fii ascultat de mii de oameni când știi că piesele cu care te-ai remarcat nu te reprezintă.”



 



Foto: Play 808


Greenblaze, MeTeu și Oseală. Trei nume de scenă și o dorință de a readuce originalitatea la modă – de atât este nevoie pentru a forma o trupă în era trendurilor. Cel puțin așa am crezut înainte să discut cu membrii trupei Play 808. Sub numele real de Gabi, Cosmin și Vlad, cei trei artiști m-au primit în micul lor studio - pentru ei un univers sonor – prezentându-mi o mică parte din esența trupei lor. Așadar, în următoarele rânduri, vom explora ideea lor de trupă și cum reușesc să aducă în prim-plan autenticitatea într-un peisaj muzical în continuă schimbare.  



Alexandra Ferariu: Cum a început povestea voastră în muzică și cum a luat naștere trupa?

Oseală(Vlad): Cred că a pornit de la Gabi (Greenblaze). El făcea beat-uri, iar eu scriam versuri, așa că după ce ne-am cunoscut ne-am gândit să colaborăm și între timp s-a alăturat și Cosmin (MeTeu). Am văzut că începe să se prindă ceva de noi și la un moment dat ne-am gândit să formăm o trupă, însă nu a fost ușor. Fiecare avea singularitatea lui, nu lucram la comun, ci fiecare își făcea treaba separat. Era mai mult o colaborare între noi până să evoluăm ca fiind o trupă. 



A.F: Ce înseamnă pentru voi să faceți parte dintr-o trupă și care e rolul fiecăruia dintre voi în aceasta?

Greenblaze(Gabi): Eu vin cu beat-ul și ideile de piese. Beat-ul, de obicei îl am deja în cap, adică am deja ideea respectivă și doar o pun în practică fiindcă știu deja cum vreau să sune. Totodată, scriu și introduc beatbox-ul în piese. Majoritatea melodiilor noastre conțin beatbox. 

MeTeu(Cosmin): Eu în mare parte scriu și cânt, dar acum voi începe să fac mixmaster-ul. Mixmaster este, mai pe scurt, procesul de editare. Mai exact, pun efecte, scot frecvențele nedorite și fac în așa fel încât să ajungem la un rezultat ideal. 

Oseală: «Chestia» mea este freestyle-ul. Mai scriu și eu versuri, dar pot să compun o melodie pe loc. Consider că toți trei ne completăm, așa cum orice trupă ar trebui să o facă. Fiecare dintre noi contribuie cu câte ceva, atât versuri cât și sunet, editat, idei și așa mai departe. A face parte dintr-o trupă înseamnă colaborare și comunicare, cel puțin.



Foto: @play.808


A.F: V-ați simțit întotdeauna atrași de muzică sau a fost mai degrabă o decizie spontană să vă implicați în acest domeniu?

Greenblaze: Eu de mic știam că vreau să fac muzică. Tot de mic fac beatbox. Țin minte și acum în clasa a 5-a, când ne-a pus diriginta să scriem ce vrem să ne facem când creștem mari, iar eu am scris «Deejei».Voiam să fiu DJ. 

MeTeu: Eu am avut o încercare în clasa a 4-a de a transforma o poezie în melodie împreună cu o colegă, și apoi am cântat în fața clasei. Scriam multe poezii, cred ca aveam peste 200 scrise. 

Oseală: Am fost inspirat în clasa a 3-a de unchiul meu. Îl ascultam cum cânta la chitară și mi-a plăcut atât de mult, încât am început să învăț și eu. Am studiat 5 ani chitară, după care m-am apucat să scriu versuri. Tot în aceeași perioadă am scris prima piesă. Era o piesă de dragoste pe care am înregistrat-o pe un Nokia și încă o mai am. 


A.F: Care e povestea din spatele numelui trupei?

Greenblaze: 808 este un tip de bass pe care îl folosim destul de des în piesele noastre, iar împreună cu «play» se completează.

MeTeu: Am avut ajutor la început, inclusiv la alegerea numelui. Stelian, fostul nostru impresar s-a ținut de noi până am găsit un nume și am ajuns la Play808 după multe mesaje cu sugestii și cuvinte random pe Whatsapp. Aș spune că acolo a luat naștere numele trupei: pe Whatsapp.


A.F: Care a fost cel mai greu pas în procesul de a forma o trupă?

MeTeu: Să-i conving pe Gabi și Oseală să se țină de trupă, să nu renunțe.

Oseală: După mine, cel mai greu a fost să fim îndeajuns de siguri pe noi încât să putem să scoatem o piesă, fiindcă până la acel moment trebuie să exersezi ca să poți crea un produs destul de bun încât să îl faci public. 


A.F: Cum caracterizați stilul muzical al trupei?

Greenblaze: În momentul de față, piesele de pe Youtube se încadrează la hip-hop, însă ce va urma va avea din toate – r&b, rock alternativ, deephouse, dancehall și multe altele fiindcă vrem să le implementăm în muzica noastră. 

MeTeu: Suntem prea versatili ca să ne încadrăm într-un singur gen muzical. 


Foto: @play.808


A.F: Cum decurge procesul vostru de compunere a pieselor și care sunt influențele specifice sau sursele de inspirație?

MeTeu: Noi am luat o pauză de la trupă pentru aproape doi ani și de când am revenit, s-au schimbat lucrurile. Înainte, procesul de creație era un freestyle, aș zice, și decurgea în felul următor: Gabi făcea un beat de 10 minute și după eu cu Oseală «dădeam pe el». Nu era nimic elaborat, ba chiar tindea spre improvizație. Acum, acest proces este diferit și totul e plănuit și gândit înainte. Inspirația, de altfel, vine din multe locuri. Te poți inspira din viața ta, din melodiile pe care le asculți, din filmele pe care le vezi. Dacă îmi trezește sentimente, voi vrea să transpun acele sentimente în versuri. 

Oseală: În mare parte, inspirația vine din orice îți exprimă o emoție sau îți trezește un anume sentiment. Acel ceva îți poate deveni muză.


A.F: Ce impact sperați să aveți asupra ascultătorilor voștri prin muzica voastră?

MeTeu: În mare parte, ce scriu eu e preluat din viața mea personală, din trăirile mele, din greșelile mele. Cred ca oamenii care ne ascultă pot învăța ceva din versurile noastre și vreau să le transmit prin acestea că pot trece peste orice greutate. 

Oseală: E important ca piesele noastre să fie relatable ca oamenii să se poată regăsi în ele. Acest impact îl doresc asupra ascultătorilor noștri – să se regăsească în piese.


  • Foto: @play.808


A.F:  Cum credeți că se diferențiază trupa voastră față de celelalte trupe din același gen muzical?

MeTeu: Prin abordare, versatilitate, perseverența și ambiția de a ne ridica fără colaborări cu artiști mari, deși e o cale mai ușoară de a ajunge la un public mai larg. Dar așa consider că ne diferențiem noi. 


A.F: Cum navigați între dorința de a vă păstra autenticitatea și nevoia de a vă face ascultați la nivel comercial?

Oseală: Nu am ținut niciodată cont de ce se aude prin industrie, să zic «uite ce a scos x, trebuie să fac și eu așa». Consider că nu e o satisfacție să fii ascultat de mii de oameni când știi că piesele cu care te-ai remarcat nu te reprezintă. 

MeTeu: Trebuie să existe o balanță între cele două. Trebuie să ținem cont și de preferințele publicului, dar să nu ne pierdem originalitatea. Acum 2-3 ani, eu cu Oseală am scos un album pe Youtube, iar numărul cel mai mare de vizualizări la o piesă a fost de 600. Foarte puțin, dar pentru noi a fost o realizare pentru că cel mai mult conta ce însemnau acele piese pentru noi, ce idei am transmis prin ele și faptul că mesajul era pur. 


A.F: Ați avut până acum vreun blocaj creativ? Și dacă da, cum ați gestionat situația?

Oseală: Am avut și încă avem toți blocaje creative, dar ce trebuie să înțelegem noi e că sunt perioade și perioade. Sunt perioade în care suntem mega creativi și nici nu ne dăm seama cât de mult scriem, și sunt perioade în care ne chinuim să creăm un vers fiindcă nu se leagă cuvintele între ele. Lucrul acesta e normal și ok. Asta se întâmplă când lucrăm foarte mult și intens. Încercăm să ne stoarcem ca o lămâie: la maxim, până ajungem să nu mai avem ce stoarce. În momentele acestea, cea mai bună soluție este să luăm o pauză și să facem ceva ce ne place, fie că e vorba de un hobby, o vacanță sau doar să ne relaxăm făcând nimic. 


Foto: @play.808


A.F: Aveți și alte aspirații sau planuri de viitor în afara carierei muzicale, sau vă concentrați exclusiv pe evoluția trupei și a muzicii voastre?

Oseală: Scopul ar fi o carieră full time în muzică, dar la început nu-ți produce suficienți bani încât să supraviețuiești, așa că e logic că trebuie să ai și o altă ocupație pe lângă. 

MeTeu: Eu mă pregătesc între timp să devin marinar, mai exact motorist, dar acesta ar fi mai mult un job de nevoie. Dacă nu aș duce lipsa banilor, m-aș axa doar pe muzică. De altfel, avem nevoie de bani pentru aparatele noastre și instrumente. Lucram înainte pe un laptop atât de prost, încât trebuia să îi deschid carcasa și să îi fac contactul cu mâna pentru că nu pornea altfel. Acel laptop ne-a făcut multe probleme. Am pierdut multe proiecte atât mici, cât și mari. Tot ce am lucrat la începutul trupei s-a pierdut din cauza asta. 


A.F: Cum s-a schimbat viața voastră de zi cu zi de când ați lansat primele piese?

Oseală: Pentru mine s-a schimbat pe plan personal. Eu m-am schimbat. Pot să zic că înainte nu stăteam locului, pierdeam timpul și nu făceam nimic productiv. Pot spune că «golăneam». Acum e diferit fiindcă acel timp îl petrec la studio, lucrând la piese. Am găsit o motivație.

MeTeu: Pentru mine nu s-a schimbat în niciun fel. Nici măcar nu aduc în discuțiile cu alte persoane că fac muzică; totul e exact ca înainte să scoatem prima piesă. 



A.F: Care sunt cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat și cum le-ați depășit?

Oseală: Una dintre cele mai mari provocări este faptul că trebuie să ne ridicăm la așteptările celor din jur pentru a nu-i dezamăgi. Ne trezim într-un punct din viața noastră în care trebuie să fim atenți la tot ce facem, cum facem, și este copleșitor când vedem oameni atât de implicați care ne ajută și fac atâtea pentru noi. Trebuie să dăm ce e mai bun ca să îi facem mândri. 

MeTeu: Unul dintre oamenii aceia este fostul nostru impresar. După prima noastră piesă, am stabilit ca el să ne fie impresar și tocmai pentru acest lucru a plecat în București pentru a face cursuri de impresariat, doar pentru noi. Ne-a ajutat enorm și a investit foarte mult în trupa noastră. Înainte de el, cea mai mare problemă a noastră a fost cea financiară. Primul studio a fost la mine în cameră. Am trecut într-o zi pe lângă cineva care schimba vata de sticlă dintr-o sală și voiau să o arunce, așa că le-am cerut-o eu și mi-au dat-o. Cu vata aceea, niște tricouri pe care le-am legat cu ață și un dulap pe care l-am spart, am reușit să fac panouri acustice. Nu arătau ele foarte bine, dar pentru diy-ul meu își făceau treaba cât de cât. O altă provocare a fost perioada în care am fost despărțiți ca trupă. Înainte de asta, nu prea ne înțelegeam: unul lucra mai mult, altul mai puțin. Impresarul nostru de atunci ne-a dat un termen limită ca să scoatem un album, iar noi nu am reușit. Acum lucrurile s-au schimbat, ne înțelegem și lucrăm în armonie. 



Foto: @play.808


A.F: Cum vedeți evoluția trupei voastre în următorii doi ani și care sunt obiectivele voastre pe termen lung?

Greenblaze: Să avem cât mai multe piese scoase. Asta ar fi cel mai important obiectiv, să scoatem multe piese care să ajungă la un public mai larg.

MeTeu: Unul din punctele pe care vrem să le atingem este să avem o piesă directată de Phunk B. Lucrurile se mișcă deja, propunerea e pe masă, dar sperăm să și reușim. 


A.F: Ce abilități și calități sunt esențiale pentru a funcționa eficient ca membru al unei trupe?

Oseală: În primul rând, trebuie să ai niște calități muzicale, dar dacă scoatem asta din context, trebuie să ai o chimie cu persoanele de lângă tine, adică cu colegii de trupă. Trebuie să aveți o bună comunicare, înțelegere și să vă completați unul pe celălalt. Același lucru esențial în orice tip de relație. E ca o familie. 

MeTeu: Exact cum a spus Oseală, trebuie să existe o chimie între membrii trupei, altfel nu funcționează. Eu cu Gabi avem o conexiune mult mai mare acum față de cum aveam la început. Înainte nu puteam să lucrăm împreună mai deloc, nu ne înțelegeam. Cu Oseală e o competiție productivă. Suntem ca niște cărbuni unul pentru celălalt, fiindcă atunci când îl văd pe el că face un freestyle, de exemplu, eu vreau să fac mai bine. El e top la asta, iar eu încerc să îl întrec. Ne ajutăm unul pe celălalt să ne perfecționăm, să evoluăm. 



A.F: Care considerați că sunt factorii cheie care determină desființarea unei trupe în industria muzicală?

Oseală: Din ce am văzut la alte trupe, banii și faima au dus la desființare, dar eu aș spune că neînțelegerea este un mare factor în acest proces. Lipsa comunicării și un ego foarte mare. Aș pune aici și nepăsarea, fiindcă o trupă nu poate funcționa dacă nu toți membri ei își dau interesul. 


Foto: Play 808


A.F: În ce gen de film credeți că ar fi potrivit să apară o piesă de la Play808 și de ce?

Greenblaze: Într-un film romantic cu final tragic, fiindcă piesele noastre au o tentă melancolică.

Oseală: Într-un thriller sau o dramă fiindcă, așa cum a spus și Gabi, aceste tipuri de filme au un impact emoțional, ceea ce încercăm să transmitem și noi prin muzica noastră. 


A.F: Ce sfaturi ați da cuiva care vrea să formeze o trupă?

Greenblaze: Înainte de a forma o trupă sau a intra într-o trupă, trebuie să fii sigur de asta și mai întâi să lucrezi la tine însuți pentru a garanta succesul. 

Oseală: Să nu crezi niciodată că nu poți face asta, fiindcă oricine poate prin destulă muncă. Important e să te ridici mereu când cazi, cam asta face diferența. 

MeTeu: Trebuie să îți accepți rolul. Atunci când intri într-o trupă, trebuie să fii conștient că fiecare are rolul său. Nu le poți face pe toate, nu te poți băga peste celălalt. Tu ești bun la asta, deci te ocupi strict de asta, iar această regulă se aplică pentru toți membrii. 


În urma interviului cu Play 808, am aflat despre călătoria trupei care nu este doar o călătorie în lumea muzicii, ci și o căutare a propriei autenticități într-o eră dominată de trenduri efemere. Prin originalitatea lor și versatilitatea sonoră, membrii trupei ne îndeamnă să reflectăm asupra modului în care muzica, în esența sa pură, poate redefini viețile noastre. Trupa ne asigură că acesta este doar începutul unui lung drum plin de piese marca Play 808, care nu vor înceta să ne inspire. 



 



210 views0 comments

Thanks for submitting!

bottom of page