Unde se termină arta și unde începe AI-ul. Perspective ale artiștilor
- izabellamonicaluka
- 6 hours ago
- 7 min read
E „arta” făcută cu AI artă sau nu? O să ne dăm seama în viitor dacă o carte, o melodie sau o ilustrație a fost făcută de (cu) AI? Din capul locului avem două extreme: una în care rezultatul este un prompt (exemplu Lolita Cercel în muzica românească) și extrema în care e 100% făcut de om. Între cele două extreme avem o zonă de mijloc formată dintr-o plajă foarte largă de lucrări de tipul 20% AI-80% uman, 50% AI-50% uman, 70% AI-30% uman. Cum ne raportăm la ele? Unde tragem linia?
Îmi vin în minte două exemple din primul registru. În 2025, Lolita Cercel, prima cântăreață 100% virtuală din România, cu voce, chip și linie melodică generate cu inteligență artificială, a strâns milioane de vizualizări în doar câteva săptămâni. Succesul Lolitei a iscat diverse opinii:
„Este furt. Nu poți să spui din cine s-a inspirat Lolita Cercel, dar ce este foarte clar este că s-a inspirat din muzică deja scrisă de oameni reali și acei oameni reali nu au primit absolut nimic”, spunea Bogdan Munteanu, creator de conținut și muzician pentru ProTV.
„Eu cred că e o pierdere enormă pentru că în momentul ăsta păcălim tinerii artiști sau tinerii potențiali artiști că există scurtături, că nu trebuie să pună mâna pe chitară, pe vioară și pe saxofon, că nu trebuie să învețe să cânte cu vocea și că pot printr-un promp de inteligență artificială să producă orice. Am această încredere în publicul din România că nu poate fi prostit și nu poate fi păcălit atât de ușor.”, completa muzicianul și cercetătorul Bogdan Simion.
În 2024, Ai‑Da, robotul pictor ultra‑realist, vindea la Sotheby’s un portret al lui Alan Turing pentru o sumă record. Creată în doi ani de o echipă de programatori, experți în artă, roboticieni și psihologi, Ai‑Da „explică” că valoarea cheie a muncii sale este „capacitatea sa de a servi drept catalizator pentru dialogul despre tehnologiile emergente”.
Astea sunt doar două dintre știrile care au ajuns la mine de-a lungul timpului și care îmi ridică multe semne de întrebare. Cred că nu e zi să nu citesc ceva despre AI, în mod inevitabil. Eu nu sunt artistă, dar munca mea constă în scris, un alt teritoriu care până nu demult era profund uman. Pe de altă parte, sunt un om care îndrăgește arta, o consumă în diverse forme, scrie poezie și a construit proiecte editoriale care vin în ajutorul ei. Poate tocmai de aici apare și nevoia de a înțelege unde ne aflăm și încotro ne ducem.
Cine ar trebui să stabilească regulile: artiștii, publicul sau platformele? Ne va mai păsa dacă o lucrare e creată de om sau generată de AI? Dacă „artistul” n-are trăiri, dar lucrarea lui capătă valoare în piață, ce evaluăm, de fapt, când spunem că acel ceva e artă: intenția, procesul sau rezultatul? Unde trasăm linia?
„Arta apare atunci când un subiect creează un obiect pentru un alt subiect”
Asaf Avidan e unul dintre artiștii pe care eu îi admir mult. Întrunește mai multe dimensiuni care contează pentru mine: are o identitate vocală unică, este compozitor și storyteller, are versatilitate muzicală, se implică în mai multe etape din procesul creativ și performează live cum puțini o fac.
Am ascultat recent perpectiva lui asupra acestui subiect. El zice așa:
„Din când în când apare câte un salt tehnologic care schimbă felul în care ne raportăm la noi înșine ca specie. Revoluția industrială ne-a obligat să ne redefinim: nu mai era nevoie să fim cei care modelează pământul, pentru că mașinile puteau face asta în locul nostru. Așa că ne-am mutat identitatea în altă parte, în zona intelectuală. Doar că apoi au apărut computerele, capabile să proceseze informații și să facă calcule mai rapid și mai precis decât noi. Și atunci întrebarea a revenit: ce ne mai rămâne. Răspunsul a fost, pentru o vreme, creativitatea. Ne-am spus că asta ne definește cu adevărat. Dar acum suntem în mijlocul unei noi revoluții, care pare să ne conteste și acest teritoriu. Dacă o mașină poate fi la fel de creativă sau chiar mai creativă decât noi, atunci ce spune asta despre identitatea noastră? Pentru mine, arta apare atunci când un subiect creează un obiect pentru un alt subiect. Există un fel de triunghi: eu, ca om, simt nevoia să creez, îmi pun emoțiile și gândurile într-un obiect, iar apoi altcineva îl întâlnește, îl interpretează și se regăsește în el. Acest circuit, de la intenție la recepție, este, de fapt, arta. Dacă scoți din ecuație creatorul, dacă obiectul apare fără un subiect în spate, el poate în continuare să te atingă. Dar nu sunt sigur că îl mai putem numi artă.”
Tind să văd lucrurile la fel. Și poate că focusul nu ar trebui să fie pe tehnologie, ci pe relație. Pe nevoia noastră de a ne recunoaște în altcineva, nu doar într-un rezultat. Pentru că, dincolo de cât de „bună” e o operă de artă, e important dacă e „cineva” în spatele ei care a pornit de la o intenție, o vulnerabilitate sau o experiență trăită.
Cred că va fi tot mai greu să distingem ce e făcut de om și ce e generat de AI, dacă nu chiar imposibil. Dar sper că nu vom trage linia acolo și că diferența va consta în felul în care ne raportăm la acel ceva și, implicit, unii la alții.
ÁRTĂ (< fr., lat.) s. f. 1. Formă a activității umane și a conștiinței, constînd în realizarea de structuri expresive capabile să genereze și să comunice emoții specifice complexe, la care participă, atît în actul creației cît și în acela al receptării, senzorialitatea, intuiția, afectivitatea și inteligența. (dexonline)
Ce spun artiștii și cei din lumea artei
Scriitori, animatori, arhitecți, muzicieni și artiști multimedia vorbesc în The Harvard Gazette despre valoarea potențială și limitele lucrărilor produse de AI.
Daphne Kalotay, romancieră și autoare de proză scurtă, vede AI-ul ca pe un imitator eficient, dar limitat:
„AI este un imitator superb și un învățăcel rapid și ar putea scrie ușor texte solide în registre ușor recognoscibile, cu experimentări lingvistice dacă este «împins» în direcția asta, dar îi vor lipsi adevărata înțelegere și experiența.”
Yosvany Terry, saxofonist și compozitor, spune că îi lipsește dimensiunea emoțională:
„Muzica poate transmite și reprezenta emoție, iar AI nu poate încă nici una, nici alta. Capacitatea de a reacționa nu poate fi reprodusă de AI pentru că asta presupune să fii inteligent și să ai libertatea de a‑ți folosi curiozitatea și vocabularul muzical. Abia atunci poți crea și reacționa muzical în timp real. În privința compoziției, AI-ul este folosit de ani buni pentru a compune muzică de film și de televiziune. Asta este o problemă, pentru că AI face munca pe care o făceau muzicienii. Dar când asculți acele compoziții generate de AI, le lipsesc surpriza, emoția și chiar tăcerea.”
Ruth Stella Lingford, animator și lector în arte vizuale, are o poziție mai echilibrată:
„AI chiar amenință locurile de muncă din industria animației. (…) Îmbinarea de imagini din surse diferite, cu o mare doză de aleatoriu, se apropie destul de mult de anumite aspecte ale procesului creativ. AI funcționează ca un fel de inconștient colectiv, iar unele dintre rezultate mi se par foarte interesante. Nu cred că filmele de animație făcute integral de AI ar avea mare succes, dar, folosită cu ghidaj uman pe tot parcursul, ar putea funcționa foarte bine.”
Matt Saunders, artist multimedia și profesor, vede AI-ul ca pe o schimbare de paradigmă:
„Fiecare tehnologie nouă răstoarnă convenții și aduce nu doar posibilități noi, ci și un nou tip de inteligență materială. Ar trebui să fim recunoscători că suntem provocați și scoși din obișnuințele și presupunerile noastre. Majoritatea lucrurilor care mă îngrijorează țin de sfera socială și etică. Sper să existe artiști mari care să ne ajute să imaginăm și să lucrăm cu această nouă realitate.”
Moshe Safdie, arhitect și urbanist, rămâne sceptic în privința creativității reale a AI:
„AI-ul are o capacitate extraordinară de analiză, dar încă nu îl văd făcând ce facem noi, arhitecții, atunci când proiectăm, proces care implică luarea în calcul a unui număr foarte mare de variabile și punerea lor în ordine. Dacă punem întrebările potrivite, AI ne va da răspunsuri semnificative. Dar nu cred că ne va oferi întregul răspuns. În ceea ce privește arta creată de AI, nu cred că o putem numi artă. Nu văd AI făcând genul de acte creative pe care le facem noi. Pot să‑mi imaginez că «compune» o piesă muzicală, dar nu cred că ar putea crea singură ultimele sonate ale lui Beethoven. AI poate imita ceva ce a fost deja creat și îl poate regurgita într‑un alt format, dar asta nu este o operă originală.”
„Arta AI e artă umană mediată de tehnologie”
Într-un interviu publicat în Nautilus, cercetătoarea în științe cognitive Silvia Rondini aduce o perspectivă importantă asupra creativității AI: ideea că ceea ce numim astăzi „artă AI” rămâne, în esență, profund dependent de intervenția umană.
Rondini pornește de la o definiție clasică din științele cognitive: creativitatea ca producere a ceva „nou și util”, formulată de J.P. Guilford, dar subliniază că această definiție este incompletă, pentru că nu surprinde procesul și experiența, ci doar rezultatul. În experimentele echipei sale, artiștii umani au obținut constant cele mai bune scoruri de creativitate, urmați de cei fără pregătire artistică, apoi de AI ghidat de oameni și, pe ultimul loc, de AI fără intervenție umană. Diferența constă în prezența unei intenții și a unei experiențe trăite.
„Putem spune că AI produce rezultate creative atunci când este ghidat, dar când îl lăsăm singur, nu vedem un proces de imaginație autonomă”, explică ea. Modelele actuale funcționează mai degrabă prin combinații statistice ale datelor, fără o experiență sau o relație directă cu lumea, ceea ce limitează capacitatea lor de a genera sens nou în mod independent. În schimb, oamenii nu au nevoie de volume uriașe de date pentru a crea, ci de capacitatea de a generaliza și de a transforma experiența în imaginație.
Din această perspectivă, Rondini nu vede AI-ul ca pe un agent creativ autonom, ci ca pe un instrument care amplifică creativitatea umană. Inteligența artificială poate produce imagini sau texte convingătoare, dar nu inițiază un act creativ în sens uman. Concluzia ei este că ceea ce numim astăzi „artă AI” este, în realitate, o formă de artă umană mediată de tehnologie, iar plăcerea și sensul creativ rămân, cel puțin în prezent, profund umane.
Citește continuarea articolului aici.
Abonează-te la Coolturalist și primești de două ori pe lună noutăți din artă și cultură, interviuri cu artiști, recomandări de ce să mai vezi, citești, încerci și alte bunătăți pe care-i mai bine să le descoperi tu.
Sursă imagine cover: Pexels.
Comments