Mandarinele cresc in copaci, dar (unele) deseneaza pe pamant. La taifas cu Andrada Bercioiu

Am putea spune despre Andrada că are factorul X sau, mai degrabă, că e AAA: Asumată, Autentică (deși are multe variante de nume - Berceiou, Berciok, @mandarina6000) și Amatoare de citrice.


Am avut plăcerea să discut cu ea despre pierdere și regăsire, despre acceptarea de sine și multe alte experiențe adiacente travaliului artistic. Un interviu, asemeni proiectului ei complex și fragil deopotrivă, Every Body is a Normal Body (despre care am povestit pe larg mai jos), la finalul căruia poți să afirmi: yup, I can relate. Și ce-ar putea să nu fie frumos în asta?


Descrie-mi puțin parcursul tău artistic de până acum. Cum a luat naștere brandul tău personal @mandarina6000, și ce însemnătate are pentru tine?

Eu desenez de când mă ştiu. De desenat bine, însă, de prin clasa a XI-a, de când am intrat la Scenografie - secţie pe care am şi absolvit-o odată cu liceul, în 2019. La facultate am ales să fac ilustraţie în Rotterdam, şi a fost destul de challenging să trec aşa repede de la un mediu la altul; pe lângă schimbarea contextului social (ţară nouă, prieteni şi bani mai deloc, multe frici), din cauza multor factori negativi şi a lipsei mele de educaţie artistică crasă. Spoiler alert: Tonitza este fabrică de meşteşugari, nu de creative thinkers sau artişti; am renunţat rapid la ilustraţie atât academic, cât şi sufleteşte. M-am mutat la Fine Art odată cu anul doi, adică în vara lui 2020.


Credits: @mandarina6000

Aici, în Olanda, lucrurile au început să capete cât de cât formă. La început, mi-am făcut toate poftele şi am explorat cum n-am avut voie s-o fac înainte. Cred că a fost cea mai neinteinționată formă de healing, care m-a făcut pe bune să-mi reînțeleg puterile artistice. Astea fiind zise, @mandarina6000 servea inițial unor scopuri mult mai sociale şi expansive. Am făcut contul cu cel mai bun prieten al meu, Bersca (@el_ciupcabra), în speranţa că o să dăm startul unei platforme colective. În varianta iniţială, am avut amândoi două proiecte postate atunci când am lansat pagina, care apoi a murit pentru un an şi jumătate.


Odată cu perioada mea mai „specială” la facultate, am reinforce-uit pagina, însă doar cu mine ca membru, devenindu-mi brand personal. Ne-am separat natural, @mandarina6000 este în tot ce fac şi în cum arăt.


Ca să-ţi răspund la partea despre însemnătate, aş putea spune doar că mi-a oferit un loc unde să mă laud cu reîmpăcarea mea sufletească legată de ilustraţie şi multe altele. Toate planurile mele de viitor se învârt în jurul @mandarina6000, şi asta cred că spune tot.


Îmi place mult cum abordezi subiecte care pretind un grad înalt de vulnerabilizare (din partea artistului și a publicului, deopotrivă); pare că ești preocupată să prezinți propriul adevăr (care, sunt sigură, este al multora dintre noi) și nu abordezi subiecte ca body positivity doar pentru a bifa o căsuță. Ilustrațiile realizate pentru revista Cutra au fost, și ele, extremely touching, mai ales puse în context. Acestea fiind spuse - care a fost, pentru tine, miza proiectului Every Body is a Normal Body?


Pare că mi-am făcut destul de bine treaba din cum ți-ai formulat întrebarea, şi asta mă bucură nespus. Am tot primit feedback în timpul proiectului, majoritatea pozitiv, dar destul de generic sau „💕💕💕💕”, din care am înţeles că a fost primit cu căldură. Multă lume se fereşte, însă, să-mi zică sincer cum interpretează ceea ce fac.

"The Fable of Menstruation". Credits: @mandarina6000

Every Body is a Normal Body a avut vreo două mize, aş spune. Prima a fost interioară: eu cu mine ne-am pus să gândim și să ilustrăm multe despre corpul nostru. Făceam nişte cursuri la şcoală în perioada aia, şi mi-au fost super helpful în ceea ce privește explorarea părții ăsteia de self-healing, cu care nu mai lucrasem până atunci (sunt bune la ceva şi şcolile astea progresiste din vest). Când m-am luat pe toate părţile şi am început să-mi înţeleg găurile interioare, am realizat că trebuie să fi fost şi ceva exterior care a lucrat cu demonii mei. Aşa am ajuns să structurez proiectul în două părţi, cea a Body Map-ului şi cea a ilustraţiilor bazate pe „românisme”.


A doua miză a fost despre cum să fac acest proiect super relatable. Deci, cumva, partea a doua a jucat şi un rol extern prin care, practic, am „prins” publicul. N-o să mă ascund după deget, mă folosesc de toate metodele pe care le ştiu că să captez audienţa. Atunci am avut mare noroc şi am activat puternic într-un timp foarte scurt @mandarina6000. Este un proiect care mi-a făcut mai frumos parcursul creativ în anul acela, şi pentru mine şi-a atins toate scopurile.

Extinzând discuția (și sper că nu te pun într-o poziție mult prea incomodă): care este cea mai mare teamă a ta, ca artist?


Sincer, cred că am atâtea temeri încât mi-e greu să pun degetul pe una. Dacă ar fi să fac un exerciţiu de imaginaţie, cred că cea care m-ar compromite cel mai tare ar fi să îmi pierd autenticitatea. Este un lucru pe care l-am dobândit cu greu şi la care încă lucrez activ. Asta mă sperie cel mai tare înainte să încep ceva. De multe ori, mi-e dificil și să-mi încep research-ul, de teamă să nu mă las mult prea influenţată de ce-mi place.


Credits: @mandarina6000

Știm cu toții care sunt neajunsurile artiștilor: că activează într-o piață competitivă și volatilă, nu o duc bine financiar, au sindromul impostorului, blocaje creative și, în general, nu prea sunt luați în serios. Aș vrea să-mi spui, totuși, care e cea mai bună parte a ocupației tale?

Eu sunt zodia Săgetător şi sunt disperată după libertate; cred că aşa mi-am ales şi cariera asta, inconștient. Deci, aş zice că libertatea e cea mai bună parte a ocupaţiei mele. Bine, libertatea asta vine şi pleacă, dacă nu ştii cum s-o foloseşti.


În final, aș îndrăzni să te întreb: de ce e bine să fii Andrada Berciok - și, dacă nu ai fi ea, ce ființă non-human ai vrea să fii?


Am râs tare când am citit întrebarea asta, 1. Pentru că trebuie pe bune să-mi dau seama cum să scriu un răspuns pertinent la „de ce e bine să fii Andrada Berciok” și 2. Pentru că numele meu de familie e scris greşit intenţionat de mine, neintenţionat de alţii. Cred că e bine să fiu eu, cel puţin în varianta de acum, pentru că sunt empatică şi am un simţ al realităţii pe bune. Chiar mă aud când vorbesc, cred în ce zic şi nu-mi cânt în strună. Partea cu numele meu este o poveste pentru altă dată, dar distracţie plăcută la reinventat numele meu de familie.


Ca să fiu quirky până la capăt, aş zice că fiinţa non-human cu care mă identific şi pe care clar aş alege-o în locul meu, este o mandarină. Suntem la fel de rotunde, portocalii, dulci şi ne place iarna. 🍊

207 views0 comments

Thanks for submitting!