top of page

Blocajele creative: cum le depasim

Updated: May 12, 2023

Știu la fel de bine ca oricine cât de frustrant este să te afli într-un punct în care vrei să creezi, dar pur și simplu nu-ți găsești inspirația, sau să te simți blocat în timp ce încerci să găsești idei pentru un upcoming project important. Incepând din facultate și continuând cu viața de adult (interesant și debutul, dar poate merită dezvoltat pe marginea lui un alt articol), blocajul creativ s-a menținut printre dușmanii mei nr. 1, alături de gândacii care nu contribuie cu nimic la cheltuielile lunare și almond moms (sigur ați văzut deja subiectul circulând mai nou pe TikTok, deși povestea... e foarte veche).


Mai în glumă, mai în serios, nu e deloc plăcută senzația că toată lumea din jurul tău avansează în direcția pe care și-a setat-o, iar tu încă ai în față un mare zid – de fapt, în unele zile se resimte de parcă te sufocă, fiind trântit peste tine – pe care nici măcar un graffiti nu poți să dai, pentru că nu știi ce formă să-i dai și de unde s-o apuci. Sigur că e doar o iluzie, pentru că vorbim despre etape diferite: cei pentru care lucrurile se mișcă și iau o formă concretă în sfârșit tocmai au scăpat, cel mai probabil, la rândul lor de un astfel de blocaj.


Procesul creativ e, până la urmă, mult mai puțin romantic și spectaculos decât a încercat (și încearcă) mass-media să-l zugrăvească, dar asta nu înseamnă că nu poate fi enjoyable, având resursele potrivite. Presiunea pusă pe artiști și oamenii care activează în domeniile creative, în general, de a fi dotați în permanență cu cele mai strălucite idei și planuri de dezvoltare poate acționa (absolut șocant, știu) în detrimentul creativității.


Și pentru că, as we speak, mă confrunt cu un astfel de episod, am decis ca în acest articol să explorăm împreună câteva tips & tricks despre cum să depășești aceste blocaje creative și, hopefully, prin care să reușești să duci la bun sfârșit următorul proiect în care ești implicat/ă. Prin urmare, las aici câteva sfaturi de la o persoană trecută prin her fair share of creative/art blocks:



1. Fă o pauză. Uneori, blocajele creative pot fi cauzate de oboseală sau de suprasolicitare (frumos tare peisajul creat de capitalismul târziu). În loc să te forțezi să lucrezi în continuare, alimentându-ți frustrarea, ia o pauză și fă ceva diferit: ieși la o plimbare cu căștile-n urechi (sau nu, dacă se întâmplă într-un parc), petrece timp cu oamenii dragi, refugiază-te într-un film sau într-o carte. Când te întorci la treabă, oricare ar fi ea, vei avea mai multă claritate și ar trebui să fii mai eliberat/ă de tensiunea mentală care-ți punea bețe-n roate ceva mai devreme.


2. Schimbă-ți mediul și/sau rutina. Nu e niciun secret că mediul în care lucrezi poate avea un impact semnificativ asupra creativității. Pot spune din proprie experiență că simpla mutare într-o altă cameră sau lucratul într-o altă locație (o cafenea fiind cea mai la îndemână alternativă), poate să-ți ofere noi surse de inspirație și te poate pune într-o stare benefică pentru a crea. Pe același principiu, și schimbarea rutinei poate favoriza apariția de noi idei; nu trebuie să fie vorba de nimic hardcore, cât timp simți că îți recuperezi agentivitatea și funcționezi mai puțin pe pilot automat.


3. Creează un ritual. Deși poate părea contraproductiv, dat fiind că mai sus vorbeam despre a opune rezistență rutinei, să compui un ritual care să te ajute să intri în starea de spirit necesară pentru a crea poate fi o soluție foarte eficientă, cu minimum de efort. De exemplu, o cană de cafea/ceai însoțită de un playlist pe care să-l asculți înainte de a începe să lucrezi (sau în timpul lucrului, dacă activitatea ta permite asta), poate să funcționeze ca un semnal pentru creier că e un moment în care poți să-ți dai libertatea să te exprimi creativ.


4. Încearcă un brainstorming. Clasic? Da. Previzibil? Absolut. Și totuși, free flow writing-ul rămâne o soluție pe care te poți baza întotdeauna. Tot ce ai de făcut este să înșiri pe un suport of your choice cât mai multe idei, fără a te judeca sau a încerca să le evaluezi în timp ce vin. Lasă mintea să exploreze toate opțiunile posibile. În același timp, ideile bune pot apărea în momente neprevăzute, așa că este important să le notezi imediat ce apar (trust me, I’ve learned this the hard way). Deschide, deci, Notes-ul imediat ce te-au vizitat muzele, ca să fii sigur/ă că apuci să și dezvolți ulterior ideile în ceva palpabil.


5. Cere ajutor și/sau colaborează cu alții. La capitolul ăsta eu, personal, știu că scorez cel mai prost. Din dorința de a nu-i încărca pe cei din jur cu problemele cu care mă confrunt (amestecat cu faptul că sunt control freak), prefer să mă lupt cu ele singură. Când vine vorba de colaborare, însă, nu e nimic mai rewarding decât să ai alături alți creativi care se confruntă cu aceleași dileme și care, la fel ca și tine, sunt în permanentă căutare de soluții. Un proiect comun nu doar că înseamnă responsabilitate împărțită (deci mai puțină presiune individuală), ci te pune în contact și cu perspective fresh prin interacțiunile cu alți creativi. Cu alte cuvinte, ai doar de câștigat.



Astea ar fi câteva soluții probate de mine de-a lungul timpului; uneori e suficientă una, alteori le încerc pe toate și tot nu ajung unde mi-aș fi dorit, iar atunci apelez la soluția finală – compasiunea. Îmi reamintesc că am mai fost aici și înainte, că vor mai fi multe asemenea episoade și că niciunul nu mă reprezintă. În timpul în care nu creez, am grijă să mă bucur de creațiile altora – pentru că mereu e ceva de văzut și niciodată nu știi care e următorul lucru (sau lucrare) care te va mișca. And I think that's beautiful.

104 views0 comments

Thanks for submitting!

bottom of page