top of page

Intre „vis lucid” si „un vals stangaci”. Arta Cristinei Cretu

Updated: Nov 28, 2022

She's out of this world, but well grounded. Am reușit să stau de vorbă cu Cristina despre activitatea ei din ultimul timp - mai ales că am remarcat, urmărindu-i pagina în ultima vreme, un boost de productivitate; aveam anumite curiozități personale legate de munca ei și, deși aș fi putut să le adresez în privat, m-am gândit că nu e fair să privez publicul de insight-uri artistice valoroase. Pe mine, cu siguranță m-au motivat să-mi fac mai mult timp pentru creație.


Mi-am făcut un obicei din a citi în fiecare zi postările de la The School of Life (nu mai e nicio surpriză că-mi place mult ce zice, în general, Alain de Botton, dat fiind că l-am citat deja în vreo 3 articole scrise până în prezent), iar acum câteva zile mi-au căzut ochii pe următorul citat:

Most of our childhood is stored not in photos, but in certain biscuits, lights of day, smells, textures of carpet.

Nimic groundbreaking în observațiile astea, însă nu m-am putut opri din a face o conexiune cu intențiile fotografice ale Cristinei: pare că fotografiile ei se încăpățânează să captureze exact aceste elemente multi-senzoriale, care își pun amprenta asupra noastră nu doar în copilărie - de fapt, pentru ea, viața este o perpetuă copilărie și căutare, un „vals stângaci” de care se bucură prin intermediul fiecărei lucrări pe care o compune.


 

Mi se pare foarte simpatic faptul că, scrollând pe pagina ta de Instagram, poți să observi toate metamorfozele stilistice suferite de-a lungul timpului (mă feresc să o numesc evoluție, pentru că mi se par doar etape de creație diferite, nicidecum „de la prost, la mai bine”). De unde provine curajul de a experimenta cu ilustrația și, de cealaltă parte, cât de mare e teama de stagnare?


,,Metamorfoză'' cred că este cuvântul cel mai potrivit pentru a descrie varietatea prin care stilul meu trece. Atât în trecut, cât și în prezent, ilustrația și orice poate fi asociat unei ramuri astistice a reprezentat pentru mine un fel de jurnal, un loc sigur în care să îmi exprim sentimentele fără filtru. Curajul probabil vine dintr-un spirit ludic pe care încerc să îl țin viu înăuntrul meu, indiferent de trecerea anilor și a responsabilităților ce se adună. Pentru mine, arta este o oglindire a mea, un fel de terapie prin care eu pot să îmi disec și să îmi înțeleg sentimentele. Cumva, stagnarea nu se numără printre fricile mele deoarece formele, culorile și metaforele folosite în desen ajung să crească împreună cu mine în mod organic și să ,,mărturisească'' modul în care văd lumea într-un anumit punct al vieții.


Journaling à la Cristina. Credits: Cristina Iulia Crețu



Noi am vorbit muuulte verzi și uscate (ceva absolut previzibil pentru două introvertite aduse laolaltă), dar mai puțin despre lucruri mai importante: ca de exemplu, când ai pus pentru prima oară mâna pe un aparat de fotografiat și cum te-a schimbat, dacă te-a schimbat?


De mult timp mi-am dorit să pun mâna pe un aparat de fotografiat, chiar de când eram mică. Am crescut admirând fotografiile altora și minunându-mă totodată cât de magic este, de fapt, să oprești timpul în loc apăsând un simplu buton. Primul aparat foto pe care am avut ocazia să-l folosesc a fost al unei prietene. Era un point&shoot. A fost nevoie doar de câteva cadre trase ca apoi, peste o săptămână, să îmi iau și eu unul (eram în anul 2019 atunci). În prezent dețin o mică ,,colecție'' de aparate analog și un aparat digital.