Ce mai gasim dincolo de naturi statice? Artisti vizuali ca Geo Dibu


Dacă e ceva la care artiștii Gen Z se pricep de minune, acela e cum să își dozeze (auto)ironia în conținutul lucrărilor pe care le realizează; îmi place să cred că asta se întâmplă pentru că, deep down, în subconștient, cu toții încercăm să reintroducem elemente din curentul Dada în contemporaneitate.


Geo Dibu este o artistă emergentă din categoria antemenționată, absolventă a Universității Naționale de Arte din București, care se axează cu predilecție pe ilustrație și animație pentru a da viață unor idei care ne fac să zâmbim și să ne reamintim că artiștii sunt, așa cum a punctat și ea (fără prețiozitate), diferiți. Ce ușurare.


O scurtă discuție despre procesele creative pe care le întreprinde și provocările întâmpinate pe parcurs, în continuare.



Ce ai fi vrut să știi înainte să o iei pe drumul ăsta? What are the downsides în activitatea unui ilustrator?


Că arta e privită de multe ori cu superficialitate de către cei care îmi prezentau anumite perspective despre cum e să fii artist în România, și că multe temeri pe care le aveam erau nefondate.


The downsides... pentru mine, problemele cu care m-am confruntat cel mai des au fost burnout-ul, procrastinarea și sindromul impostorului; sunt lucruri cu care încă mă confrunt și pe care învăț să le gestionez.



Cum decurge pentru tine procesul creativ - pleci de la o idee, ulterior construiești în baza ei un concept… sau te apuci de treabă, pur și simplu?


Uneori mi-aș dori să pot să încep să desenez pur și simplu. În cele mai multe cazuri, mai întâi apare ideea și gândesc conceptul, uneori stau atât de mult să gândesc conceptul încât nici nu mă mai apuc de treabă. Mai am momente când am sclipiri și schițez pe moment ceva rapid, ca ulterior să revin la idee.



Ce ai vrea să știe oamenii despre artiști, ceva ce consideri că este ușor trecut cu vederea?


Că nu toți sunt la fel. Din punctul meu de vedere, când vorbim despre artiști, în mintea oamenilor apare o persoană cu băscuță care stă în fața unui șevalet cu paleta în mână și poartă un halat murdărit de culori, pe șevalet având o pânză pe care e pictată o natură moartă.


Mi se pare un lucru de la sine înțeles că oamenii sunt diferiți, prin urmare nici artiștii nu sunt toți la fel: unii vor să ilustreze părțile mai frumoase ale vieții, alții vor să ilustreze părțile mai controversate, nu activează toți în aceeași nișă și au tehnici diferite de a se exprima. Pe unii îi găsești cu spray-urile în mână, suspendați de o clădire, pe alții în fața tabletei grafice.


De asemenea, mi-aș dori ca oamenii să conștientizeze că viața ar fi fost mult mai greu de suportat dacă nu ar fi existat artiștii, fără nicio exagerare.



Care e proiectul de care te simți cea mai mândră și care e povestea lui?


ArtKombat, care a fost și lucrarea mea de licență, cred că a fost cel mai ambițios proiect la care am lucrat pe cont propriu. Îmi plăcea ideea unui prototip de joc video în care colegii mei să fie caractere, se întâlneau la graniță domenii care mă pasionau: animația, ilustrația și game design-ul; profesorii au fost de acord cu ideea și m-au încurajat, pot spune că a fost un moment rar în care s-au aliniat astrele.



Crezi că e suficient ca artiștii să fie buni doar în ceea ce fac (să posede, practic, ceea ce e universal recunoscut drept "talent"), lăsând deoparte orice alt tip de studiu separat de "datul din mână"?


Nu. Cred că, printre altele, arta are și rolul de a reflecta un context istoric. Chiar dacă facem asta bazându-ne pe o analiză a lumii exterioare sau a celei interioare, consider că ambele sunt influențate de contextul social în care ne aflăm, și e bine să reflectăm la acest aspect. Folosindu-ne de informații din alte domenii, oricare ar fi acelea, cred că putem gândi concepte mai relevante care a să se regăsească în arta noastră.



406 views0 comments

Thanks for submitting!