top of page

„Putina fuga, haine murdare, datorii, bere.” - TOYBOX


Orice om îi este teamă. Însă, pentru grafferi, teama funcționează ca un stimulent în a-și continua activitatea, dând orașului un suflu nou. Întâmplarea face să redactez acest acest interviu instalată - nu foarte comod - într-un vagon CFR Călători, pe care era să-l ratez așa cum pățesc cel mai adesea. Părăsind orașul, revăd graffiti-urile mai mult sau mai puțin detaliate din proximitatea Gării de Nord; spre deosebire de ceilalți pasageri, care probabil încearcă sentimente mixte atunci când dau cu ochii de ele, pot spune cu certitudine că mă bucur de prezența lor - am să prefer oricând culoarea în locul zidurilor gri.


O pastilă încă greu de înghițit pentru mulți, să discreditezi eforturile artiștilor stradali nu te face, automat, un mai fin cunoscător al artei, nici nu-i ajută pe artiștii „convenționali” să se simtă mai apreciați. Dacă aura grafferilor nu este una care să îndemne la apropiere, probabil că încă mai avem de lucrat la eliminarea prejudecăților acumulate de-a lungul timpului în mod mai mult sau mai puțin conștient. Adevărul este că toți artiștii au nevoie de susținerea și validarea publicului, însă nu acestea sunt condițiile care stau la baza actului de creație - nu noi reprezentăm centrul de interes (pun intended), dar asta nu trebuie să ne dea înapoi din a ne arăta interesul față de multitudinea formelor de artă îngăduite de lumea post-postmodernă.


Mulțumirile mele merg către TOYBOX, care a acceptat să răspundă acestei serii scurte de întrebări cu umorul caracteristic unei persoane care nu se ia foarte în serios, dar care își tratează cu maximă seriozitate activitatea de graffer.


Mural realizat de TOYBOX. Fotografie din arhiva personală a artistului.

What's your story - mai concret, când ai realizat că genul acesta de exprimare artistică te reprezintă? Și, până acolo, poate o scurtă povestioară despre primul graffiti. :)


În spatele blocului, pe centrale, și în Moara lui Assan. Acolo erau multe desene nr 1. Îmi plăcea foarte mult mirosul de vopsea, iar foaia mi se părea cam mică pentru că eram gras.


S-au potrivit toate și a rămas singura activitate la care nu am putut renunța. Nu am avut acțiuni spectaculoase sau întâmplări ieșite din comun. Puțină fugă, haine murdare, datorii, bere.


Am avut o lungă perioadă în care nu am avansat în graffiti și nu am mai desenat litere, dar am revenit și acum încerc să le combin cu diverse elemente pe care le-am studiat. Graffiti e top. Când te grăbești, iese mai frumos.



De unde crezi că provine ostilitatea pentru grafferi existentă în România? Crezi că se mai pune problema unei ignoranțe ca efect al lipsei culturii sau e, mai degrabă, vorba despre un simplu refuz al recunoașterii artei stradale ca artă egală în drepturi cu celelalte, în ciuda conștientizării meritelor sale estetice?


De obicei, singurii oameni care au o problemă cu graffiti sunt cei care răspund în mod direct de peretele pe care tu îl desenezi, sau poliția care își scoate de o bere când te prinde pe tine.


Sunt multe feluri de graffiti și multe moduri de a desena. Propietăți publice, private, legale, ilegale. Desene complexe sau la caterincă, fiecare cum simte. Unii sunt interesați de aspectul piesei finale, alții de senzație sau de mesaj - toate au o poveste până la urmă, iar oamenii încep să aprecieze și să se bucure când citesc diverse pe pereți dimineața, la țigară și cafea.



Folosindu-te în activitatea ta de mediul spațiilor publice, consideri că ai responsabilitatea să abordezi în murale și teme cu rezonanță socio-politică, să zicem, și nu doar să înfrumusețezi spațiul prin culori și forme care realmente te vrăjesc? Ai rețineri în privința asta?