Lucian Sandu-Milea a absolvit Facultatea de Arhitectură în cadrul UAUIM, iar în prezent activează ca artist în diferite medii (street-art, ilustrație, grafică 3D), fiind totodată arhitect și organizator de evenimente culturale în calitate de membru fondator al proiectului Carol 53.
În cadrul discuției noastre, Lucian mi-a împărtășit ideile sale referitoare la (in)estetica Bucureștiului, povestea parcursului său artistic până în prezent și câteva perspective de dezvoltare. Mai multe despre proiectele lui Lucian, aici.
Ce ți-a dat arhitectura și ce ți-a luat (pe lângă ore de somn)? În ce fel crezi că a contribuit educația formală primită la parcursul tău artistic până în prezent?
Arhitectura în sine, pentru un creativ, este un mediu fascinant. Din facultate am rămas cu o amintire plăcută în privința atelierelor lui Dorin Ștefan, în rest... destul de multă tristețe și timp irosit. Din punctul meu de vedere, Universitatea Ion Mincu este un institut care are nevoie de o reformă radicală în administrație și în întregul ei program educațional. Sunt și asistenți și profesori tineri care pot deveni o speranță pentru viitorul universității, dar din nefercire mulți dintre ei sunt modelați după aceași matrice că predecesorii lor. Cred că există o ruptură între practica profesională reală, cu proiecte, beneficiari și autorizații de construcție, și ceea ce se întâmplă în facultatea de arhitectură; încă nu văd niciun interes concret din ambele părți pentru o mai bună legătură între aceste două moduri de a practica/exersa arhitectura.
Cred că educația mea instituțională a contribuit mai puțin la formarea mea în comparație cu ceea ce am studiat autodidact, prin călătoriile și diversele medii pe care le-am experimentat, tenologiile pe care încă le explorez, alături de lectura de specialitate. Mă consider încă într-un proces de asimilare de cunoștințe, și e foarte probabil ca acest proces să se mențină pe tot parcusul activității mele in domeniul creativ.
Personal, mă încearcă o migrenă de câte ori văd fațade de clădiri istorice prost restaurate, dar sunt curioasă ce ai spune tu că-i lipsește Bucureștiului, din punct de vedere urbanistic?
O strategie. Bucureștiul are o mare lipsă de strategie, dar o și mai mare lipsă de oameni competenți în funcțiile capabile să direcționeze viitorul orașului. În mare parte, sunt oameni corupți ori care preiau diverse discursuri în interesul avansării într-o poziție de putere. Inițiativele oamenilor onești nu sunt susținute, iar pentru ei administrația rămâne, din nefericire, o zonă inaccesibilă. În plus, în București s-a format și un conglomerat de ONG-uri care, din păcate, au cam aceași poziționare față de dezvoltarea orașului și dezvoltă diverse discursuri în spatele cărora, de fapt, se derulează interese financiare și de ascesiune la putere.
Un alt aspect trist pentru București este sărăcia culturală a dezvoltatorilor imobiliari, care nu reușesc să vadă creativitatea că resursă pentru investițiile lor. Astfel, în București apar tot mai multe clădiri noi în zone centrale care se pot poziționa, cel mult, la periferia arhitecturii contemporane existentă în prezent în lume. În rezumat, oamenii incompetenți și corupți, alături de ONG-uri cu false intenții și dezvoltatori complet lipsiți de viziune și prea puțin interesați de cultură sunt, practic, cei care au modelat Bucureștiul în ultimii ani - și cred, din păcate, că vor face asta și în viitorul apropiat.
Partea bună este că tot în București s-a dezvoltat o rețea de mici insulițe de inițiative și cultură autentică, care se pot poziționa alături de inițiative similare din alte țări dezvoltate, dar care duc din păcate o luptă continuă pentru supraviețuire, și de multe ori sunt sufocate exact de cei care se poziționează în funcții-cheie pentru dezvoltarea Bucureștiului.
Care e provocarea cea mai mare atunci când ai de-a face cu o lucrare de mari dimensiuni?
Depinde foarte mult de context. Fiecare lucrare ridică și provocări sub diverse forme: uneori sunt de natură administrativă, în alte situații provocările vin dintr-o lipsa de înțelegere a rolului pe care îl are fiecare parte implicată în proiect, alteori sunt provocări ce țin de tehnologie și timpul de implementare. Eu încerc pe cât posibil ca un proiect să nu devieze pe calea compromisului când întâmpină provocări, dar recunosc că nu reușesc de fiecare dată și mă poziționez într-o zonă de echilibru în unele situații, astfel încât să se ajungă spre o finalitate ok, care să genereze premise către noi proiecte.
Ai blocaje artistice? Dacă da, cum le gestionezi (și dacă nu, de ce minți)?
Da, există și blocaje în ceea ce fac. Există și multe proiecte care nu au reușit să ajungă la o finalitate sau nu s-au concretizat deloc. O parte importantă din procesul de creație este explorarea continuă și acumularea de cunoștințe; pentru mine, acest lucru constituie un mediu suficient încât să îmi pot extrage, pe cât posibil, resursele necesare pentru a depăși blocajele și pentru a mă reinventa puțin, fără să pierd un fir de legătură cu ceea ce am făcut în trecut.
Din altă perspectivă, când se întâmplă o greșeală, de multe ori abordez o deviere de la plan ca pe o resursă importantă pentru creativitate, în sensul că acel gol sau ruptură în “matrice” poate primi noi interpretări, solicită o abordare nouă, iar asta e esențial în creație. De multe ori, e comod să ne refugiem în ceea ce știm să facem, dar asta e mai mult o privire întoarsă către trecut decât una orientată către viitor. Cred că a cunoaște trecutul și limitele este foarte important pentru creație, dar și mai importantă este o constantă privire către viitor.
Activezi deja ca street artist, arhitect, ilustrator, grafician 3D și organizator de evenimente culturale – practic, faci zi de zi (sau în majoritatea zilelor) cât nu fac alții într-o viață. Și totuși, e vreun mediu pe care nu ai apucat să-l testezi și ți-ar plăcea s-o faci pe viitor?
Cred că e puțin prea mult să spun că fac zi de zi ce nu fac alții într-o viață; uneori chiar consider că nu folosesc timpul suficient de bine, sau mă găsesc într-o situație similară unei roți dintr-un mecanism ce glisează ori se învârte în gol. Dar chiar și aceste momente sunt importante pentru a reflecta în liniște ori pentru a deschide noi porți în exprimarea creativității.
Am avut intenții foarte vagi în domeniul muzicii, am început la un moment dat un proiect de colectare a mai multor sunete din oraș, pe care să le recompun/descompun așa cum fac și cu fragmentele de spații din lucrările mele, dar proiectul a rămas în aer. O mare fascinație am și pentru modă, pentru politică, filosofie sau poezie, dar în ultimii ani am devenit mai precaut în a mă lansa in domenii noi. Văd diversele forme de artă mai mult că pe ramuri ale aceluiași copac, „născut” și dezvoltat prin creație, și am o mare admirație pentru creativii care au abordări multidisciplinare.