Luna iubirii (de sine). De vorba cu Roxana Puris

Updated: Feb 10

Roxana Puriș este genul de antreprenor care mă face să uit temporar de toate nenorocirile capitalismului, prin pasiunea sinceră pe care o investește în ceea ce este, întâi de toate, un proiect de suflet: brand-ul său de haine, pur., clădit pe idei progresiste, autenticitate și materiale „curate”. Totul e extrem de transparent (ex-trem. Vă puteți convinge cu ușurință aici), astfel că orice client are certitudinea unei investiții wise, în articole care pun bazele unei garderobe - vorbim despre acel gen de minimalism care are, totuși, și un twist, așa încât să nu simți că porți o uniformă.

Need I say more? Credits: @pur.clothing

Pe lângă asta, Roxana - această Audrey Tautou din Timișoara - a devenit recent mamă, astfel că am fost realmente curioasă să știu cum își împarte timpul (care pare că ne aleargă din ce în ce în ce mai mult) între muncă și motherhood, ce așteptări și-a proiectat pentru anul acesta și cum stă la capitolul acceptării de sine. Mi s-a părut only fitting, dat fiind că în perioada următoare va ploua cu inimioare, flori și tot tacâmul.







Care e ritmul tău de viață acum și cum îți manageriezi timpul – dat fiind că ai, practic, două joburi full time care îți pretend să funcționezi la capacitate maximă constant? Cât de blândă/îngăduitoare ești cu propria persoană, atunci când treci printr-o perioadă încărcată?


Hehe, ce întrebare faină! Ritmul de acum nu seamănă deloc cu cel dinainte de a naște. Momentan, totul e puțin în stand-by - timpul petrecut la atelier, colaborările și creativitatea - și, în ultimele 3 luni, prioritatea a fost să livrăm comenzile la timp și să păstrăm un flow fluid al lucrului la atelier. Norocul este că fetele de la atelier știu ce au de făcut, și am chiar o colegă care știe să facă 80% din lucrurile de care mă ocupam eu, deci totul funcționează chiar și fără mine acolo.


Dar, în perioada următoare, îmi propun să fiu mult mai prezentă și activă la atelier. Faptul că am devenit mamă este minunat și vreau să îmi dedic căt mai mult timp creșterii și educării Leei, dar nu voi putea niciodată să renunț la proiectul meu de suflet, pur.. Și, ca să revin la întrebarea ta, pentru perioada imediat următoare, planul concret este să sincronizez unul din somnurile de zi ale copilului cu o perioadă de lucru intens la atelier.



Există multe tentative de shaming, în mod șocant (sau nu) venite frecvent din partea femeilor, atunci când o mamă nu-și dedică timpul în totalitate creșterii copilului și simte nevoia să se refugieze în activitățile profesionale, pentru a-și conserva identitatea; unele mame se învinuiesc chiar singure pentru faptul că simt această nevoie, care ar trebui însă urgent normalizată (suntem, totuși, în sec. XXI). Sigur, e un comportament afișat mai ales în cazul cuplurilor heteronormative, dar aș vrea să știu dacă te-ai confruntat și tu cu sentimente mixte de genul ăsta, dacă ai fost nevoită să confrunți sentimentul de vinovăție și, în general, ce schimbări de mentalitate ți-a adus experiența motherhood-ului.


În primele două săptămâni după ce am născut, am fost foarte down. Privind în urmă, au fost cele mai grele zile ale mele, care păreau o eternitate. Cu toate că ne bucuram mult ca o avem pe Lea, mi-a fost foarte greu să fac trecerea dintre viața mea de dinainte (cu toată libertatea pe care, de multe ori, nu am apreciat-o), și cea de acum. Unul dintre motivele pentru care nu îmi găseam deloc liniștea a fost chiar legat de business-ul meu. Nu reușeam să mă împac cu ideea că va trebui să iau o pauză.






Înainte să nasc, intuiam că timpul va trece altfel și îmi propusesem să fiu maleabilă și să mă adaptez situației, dar nu mi-am putut imagina realitatea. Și realitatea, după ce am născut, m-a șocat. Simțeam o presiune imensă, simțeam că nu făcusem destul înainte, că nu mi-am adus afacerea atât de sus pe cât puteam, că nu m-am străduit mai mult, că vom stagna, și așa mai departe. Am reușit, ulterior, să îmi regăsesc calmul, să iau zilele pe rând, una câte una, așa cum vin, să fac ce pot pentru atelier în zilele în care Lea e mai liniștită, să mă dedic complet ei în cele în care are mare nevoie de mine, și să mă adaptez din mers. Cel mai mult m-a ajutat realizarea faptului că această perioadă e trecătoare și îmi doresc să mă bucur de ea cât mai mult.


Revenind: da, e greu să fii și business lady, și mamă, să nu ai absolut nicio mică remușcare. În mod clar, nu voi sacrifica atenția dedicată fiicei mele, ea fiind prioritară. În același timp, niciodată n-o să pot renunța la pur..



Despre celălalt copil, care deja se sprijină pe propriile picioare, ce ai putea să ne spui? Cum a supraviețuit brand-ul tău pandemiei și ce lecții ai extras din experiența asta, care încă ne afectează?


Lucrul care ne-a ajutat cel mai mult în timpul pandemiei a fost acela că aveam dinainte o platformă online funcțională. Așadar, clienții au putut să își comande de pe site produsele, ceea ce s-a și întâmplat - așa am reușit să supraviețuim. Sigur, vânzările care înainte ne erau asigurate de magazinele din țară cu care colaboram au scăzut, afectând și activitatea lor. A fost o perioadă grea pentru toată lumea, dar cea mai importantă lecție învățată este aceea a adaptării. Singura constantă în viață este schimbarea, iar pandemia a fost un reminder că trebuie să învățăm și să fim dispuși să schimbăm strategia atunci când cea veche nu mai funcționează.





Din tot ceea ce se vede pe social media, pare că trăiai în stilul Hygge cu mult înainte să apară cartea. :) Ai o mantra după care te ghidezi, vreo strofă/un vers la care revii în momentele grele? Ce ritual te ajută să te simți recentrată la finalul unei zile copleșitoare?


Mie îmi place să mă bucur cât mai mult de ceea ce trăiesc și, în special, de lucrurile mici; de dimineți, de micile obiceiuri zilnice, de apusuri, de muzica mea preferată, de un ceai cald sau de zâmbetul Leei. Nu cred ca avem nevoie de mult pentru a fi fericiți, și mai cred că totul e în noi, nu în exterior. Iar când am o zi grea, am două abordări: ori îmi spun că va trece, ori mă întreb daca mă aflu, cumva, într-o perioadă a vieții mele de care o să îmi fie dor (de cele mai multe ori, răspunsul este „da”).



Pentru că încă suntem la începutul anului, nu pot să nu te întreb ce urmărești să bifezi în următoarele luni – și aici nu mă refer strict la proiectele pe care ai vrea să le dezvolți, ci mă interesează să știu la ce obiceiuri ai vrea să renunți și/sau pe care ai vrea să le adopți, ce locuri ai vrea să (re)vezi și cât de pregătită te simți să înfrunți provocările care vor apărea pe parcurs?


Pe lângă planurile care țin de atelier (o colecție nouă, o nouă abordare în ceea ce privește sustenabilitatea, noi colaborări), îmi doresc să fiu mai permisivă cu mine însămi. Să renunț, pe cât posibil, la presiunea pe care eu singură o pun pe mine, și să învăț să trăiesc cât mai mult în prezent (lucru la care contribuie Lea foarte mult). Ne dorim să ne reîntoarcem la vechiul obicei de a călători foarte mult, fiindcă de acolo îmi iau energia și inspirația. Iar în ceea ce privește provocările trebuie să spun că, după ce am născut, am simțit că pot face orice. Încă simt și cred asta. Noi, femeile, suntem o forță a naturii, și știu că voi reuși tot ce îmi propun.

291 views0 comments

Recent Posts

See All