„Brat” o fi apus, dar Bomkii e aici sa ramana

Odată cu filmul The Moment, un meta-mockumentary despre viața de star pop înecată în glitter și fum de Parliament, Charli XCX trage cortina peste brat summer – care a durat oricum mai mult decât putea, probabil, oricine să anticipeze. Safe to say că și eu m-am numărat printre victimele fenomenului, aproape transformând outro-ul piesei Everything is romantic (Fall in love again and again/Fall in love again and again/Fall in love again and again) într-o mantră care să-mi faciliteze automanipularea emoțională. Simplul mod în care lumina soarelui îmbracă blocurile tip vagon de pe Șoseaua Mihai Bravu la apus a ajuns astfel, invariabil, să trezească în mine senzația că viața nu e totuși așa nașpa; și chiar și când e foarte nașpa, tot are farmec.

La fel crede și Bomkii (Bianca Moga), cu care am stat de vorbă despre importanța creației și menținerea autenticității în vremurile tulburi pe care le trăim, marcate de amenințarea tot mai crescândă a IA și de comodificarea artei, prin extensie. Chiar dacă things are hardly romantic în punctul ăsta al istoriei, în cuvintele Biancăi, singura opțiune pe care o avem este „să fim artiști, indiferent de mediul pe care îl preferăm, in spite of everything”; iar dacă Von Dutch nu mai sună la fel în căști a 100-a oară, totuși sunt de părere că brat ne-a oferit, fără a-și propune măcar, ceva mai mult: conștientizarea că a fi messy nu e doar în regulă, ci necesar într-o societate sufocată din ce în ce mai mult, alarmant de mult, de ideologia purificării și foamea nestăvilită de viteză.

Înainte să trecem la discuția propriu-zisă și pentru a consolida ideile formulate anterior, simt nevoia să fac inclusiv apologia hedonismului – care a fost, de altfel, o parte esențială a filosofiei brat – cu următoarea postare găsită pe tumblrsferă (printre puținele platforme care n-au fost întru totul invadate de propagandă extremistă și AI content):

Iar acum, interviul. Put the camera flash on. 📸

---

Dintre toți artiștii locali pe care-i urmăresc, pot spune că tu ești prima persoană care-mi răsare în minte atunci când mă gândesc la art as a way of living.

Pare că reușești cu brio să-ți structurezi programul zilnic în jurul momentelor de creație, participi la multe evenimente care implică some kind of craft și, în general, ai o disciplină în mod clar susținută de pasiunea și respectul pentru actul creativ. Ce compromisuri presupune o astfel de rutină pentru tine?

În primul rând, mă bucur tare mult că pot spune – da, este adevărat; art really IS my way of living. Nu îmi pot imagina să trăiesc altfel, if not surrounded by art. Acest lucru se reflectă în spațiul meu, în muzica pe care o ascult, în hobby-urile pe care mi le însușesc (cu mai mult sau mai puțin succes).

În al doilea rând, oricât de mult aș iubi arta, trebuie să recunosc că trăiesc într-o stare constantă de more-or-less organized chaos. Nu este un lucru rău, but it has to be said!

Deși poate nu pare, sunt o persoană introvertită, ceea ce înseamnă că de foarte multe ori trebuie să renunț la propriul confort, atât fizic cât și psihic, pentru a putea crește. Schimbările sunt la ordinea zilei, la pachet cu gândurile pline de incertitudine, the very high highs and extremely low lows. Sunt destul de rare momentele în care pot spune că iau o pauză, fie de la munca artistică, fie de la the Train of Thought of Constant Panic.

Totuși, atâta timp cât încă pot duce această nebunie creativă și all these growing pains, I wouldn’t trade them for anything.

Her (she's so Julia). Credits: Bomkii

Te numeri printre artiștii care au fost și sunt foarte vocali legat de intervențiile inteligenței artificiale în sectorul creativ. Ce ți se pare că nu e suficient de frecvent adus în discuție când vine vorba despre normalizarea folosirii AI-ului la scară largă? Care crezi că sunt consecințele cele mai grave și în ce direcție anticipezi că vor degenera lucrurile?

AI-ul, cel puțin în domeniul creativ, este ca o plantă invazivă introdusă fără acordul nimănui aflat deja în acest ecosistem. Îmi pare că s-a uitat destul de repede faptul că mai tot ce înseamnă AI a fost construit pe munca umană, fără consimțământ și fără remunerație. Din nefericire, cei mai mari jucători care câștigă de pe urma AI-ului sunt corporațiile, care fac orice pentru profit – umanitatea și empatia părăsind complet ecuația.

Apatia oamenilor mă sperie cel mai tare, deși pot înțelege de unde vine. Din cauza lipsei timpului și a încurajării, prea multe persoane cred că arta este ceva inaccesibil. Tool-uri ca dall-e sau ChatGPT au fost marketate drept o metodă prin care să poți crea lucruri pe care le credeai imposibile: opere de artă sau cărți întregi pornite de la o singură idee depusă într-o cutie digitală; dar puterea creativă face parte din esența umană! Mi-e teamă că se va uita acest lucru. Mi-e teamă că se va ajunge la ignorarea înclinațiilor artistice doar pentru că „există deja AI, ce rost mai are să încerc?”

În ultima vreme, din cauza social media și a avansării tehnologiei, simt că este din ce în ce mai greu să ne dăm voie să simțim disconfort. Nu ne mai oferim spațiu să ne plictisim, să privim pe pereți sau să visăm, pentru că we have to be profitable at all times. Dar trebuie să luptăm împotriva acestei apatii, împotriva doomscrolling-ului și a ignoranței. Trebuie să fim artiști, indiferent de mediul pe care îl preferăm, in spite of everything.

Oricine intră pe profilul tău de Instagram poate observa destul de repede că you have a thing pentru albastru – doar că, spre deosebire de Picasso, în cazul tău nu reflectă o stare interioară gloomy, ci dimpotrivă. Ce te atrage, de fapt, la această culoare?

Chiar zilele acestea de iarnă târzie mi-au oferit câteva momente care mi-au amintit de ce iubesc albastrul. Cerul la apus, valurile mării, Planeta Albastră pe care trăim, venele albăstrii pe sub piele… totul este mai frumos cu puțin albastru.

Not your usual tiger. Credits: Bomkii

Sub toate formele sale, această culoare mă ajută să mă simt mai calmă, mai ancorată în realitate. Este o culoare care pur și simplu nu poate da greș. În opinia mea, there is no such thing as an ugly shade of blue – nu pot spune asta despre alte culori, dar nu vreau să se creadă că e ceva favoritism la mijloc.

Întotdeauna m-au atras culorile reci, însă: albastru, mov, gri, verde. Poate pentru că și eu am tot timpul mâinile reci, sau pentru că prefer răcoarea ploilor în locul căldurii roșii incandescente de vară. Multe motive!

Cum abordezi un proiect de tip commission versus unul mai mare, să zicem, al unui client din zona corporate? Care ar fi cea mai mare provocare pentru fiecare dintre cazuri și cum le gestionezi?

Din punctul meu de vedere, clienții individuali sunt la fel de importanți precum clienții corporate. Ambele părți primesc același nivel de atenție la detaliu și respect.

Provocările (dacă apar) vin de obicei din comunicare. Simt că îmi este un pic mai ușor să schimb idei cu clienți mai mici, pentru că detaliile sunt de obicei mai flexibile și nu există neapărat any middlemen. În corporate, sunt mai multe condiții de respectat, mai multe review-uri, ceea ce nu este un lucru rău – doar diferit.

Așa că, în privința Provocării Comunicare: încerc să formulez întrebări cât mai clare, să revin asupra detaliilor cât de des pot, și să mă pregătesc cu foaaarte multă răbdare pentru orice situație.

Cyberpunk horse. Credits: Bomkii

În încheiere, aș vrea să-mi spui care e cea mai mare răsplată de până acum în raport cu parcursul tău artistic – ceva ce te face să simți că everything paid off.

Mi se reamintește că everything has paid (and is still paying!) off de fiecare dată când merg la un târg, sau când postez o ilustrație, and people like it. Faptul că există oameni care îmi apreciază arta, actively seeking me out pentru a cumpăra și păstra o bucățică din munca mea creativă – asta este totul pentru mine.

De asemenea, când privesc în urmă la parcursul meu artistic și văd cât de departe am ajuns: mă gândesc la Bianca mititică, deschizând Paint Tool SAI pentru prima oară și neștiind de ce nu merge pen pressure-ul. Mă gândesc la orele petrecute desenând aparent fără nicio noimă, mici pași care m-au adus aici astăzi. Și este minunat.