Despre experienta estetica. Lacra Grozavescu
În așteptarea vernisajului de pe data de 27 noiembrie găzduit de AM. Specialty Coffee, am discutat cu Lăcră despre fotografie și desen, două activități care îi alimentează curiozitatea pentru banalitatea cotidianului și prin intermediul cărora reușește să-și păstreze la joie de vivre.
Comodificarea fotografiei – let’s talk about it. Ce simți legat de faptul că, în prezent, aproape oricine poate face o fotografie reușită? Vorbim aici, firește, în special despre generațiile tinere, care consumă mult material vizual și astfel își „șlefuiesc” acel simț estetic înnăscut, iar intuiția le transmite când anume un moment merită imortalizat. Cum privești situația asta?
Pentru mine este o mare provocare, dar în același timp încă consider că este destul de greu să faci o fotografie bună, o fotografie care să-ți taie răsuflarea. Este nevoie de timp și răbdare și multă observație. Uneori, rătăcesc ore întregi pe stradă și nu găsesc un subiect care să îmi atragă atenția, dar sunt zile când acel ceva este acolo și câștigi multă satisfacție din această experiență. Este important să cauți mereu și să rămâi interesat de ceea ce se întâmplă în jurul tău.
Cărei forme de artă îi dedici mai mult timp și exercițiu, picturii/desenului sau fotografiei? Ce rol joacă artele vizuale în viața ta?
În ultima perioadă, am dedicat foarte mult timp desenului în cărbune. Încerc să abordez diverse tehnici și să-mi depășesc anumite frici. De obicei desenez foarte mult din imaginație, dar de data aceasta am vrut să merg mai departe și să acumulez skilluri și pe partea de live drawing. Mărturisesc că au fost multe momente de frustrare, dar acest fapt face întregul proces mult mai interesant. Este cu adevărat satisfăcător să realizezi că ai atins un nou nivel și ai căpătat mai multă încredere în capacitățile tale.
În același timp, am reușit să îmi rezerv timp și pentru a experimenta mai mult cu fotografia analog. Un subiect de mare interes pentru mine este fotografia de stradă. Începând cu 2018, am început să documentez cum se comportă oamenii pe stradă și cum se adaptează la viața de zi cu zi. Caut diversitate în subiectele pe care le aleg, folosind lumina si umbrele pentru a sublinia singurătatea, frica, tristețea, izolarea. Este un întreg proces de descoperire, experimentare, înțelegere și învățare.
Cum te-ai împrietenit cu aparatul de fotografiat și ce te atrage în mod special la fotografia pe film?
În timpul liceului, am dezvoltat o pasiune puternică pentru cinematografie. Odată, am dat peste filmul „Blow-up” de Michelangelo Antonioni, în care un fotograf de modă surprinde fără să știe o moarte pe film după ce urmărește doi îndrăgostiți într-un parc.
Am fost instantaneu fascinată de ceea ce poți face cu un aparat de fotografiat, cum poate un singur clic să dezvăluie atât de multe. Destul de curând, mi-am cumpărat propriul aparat foto și asa a început aventura mea.
Îmi place foarte mult fotografia pe film întrucât oferă o perspectivă asupra modului în care sunt făcute fotografiile, demonstrează cum o scenă este transformată într-o imagine. De asemenea, sunt mai atentă în timp ce folosesc un aparat pe film; mereu trebuie să iei decizii importante. Dar ceea ce îmi place cel mai mult este că nu știi ce ai surprins în acel moment - există un proces de așteptare al rezultatelor, un mister în jurul lui. Mi se pare fascinant!
Personal, găsesc foarte grea expunerea și asumarea deplină a titlului de artist vizual, se simte într-un fel ca și când aș îmbrăca o haină mult prea mare. :) Cum te descurci tu cu sentimentele astea conflictuale, care sunt convinsă că te încearcă frecvent și pe care le-am întâlnit până acum la aproape toți artiștii pe care i-am luat la întrebări... și cum receptezi critica adusă lucrărilor tale?
Există momente de îndoială și incertitudine uneori. Care ar trebui să fie rolul artistului în societatea actuală? Ne confruntăm cu o mulțime de probleme globale în acest moment, de ce ar trebui să mai producem Artă? Acestea sunt câteva întrebări care îmi trec uneori prin minte. Există multă dezamăgire, dar apoi mă uit în jur: chiar dacă ceea ce fac este microscopic la un anumit nivel, poate aduce confort și speranță oamenilor care pot relaționa cu ceea ce faci. Asta mă face să merg mai departe.
Sunt deschisă să aud critici adresate lucrărilor mele, dar în același timp practic destul de des autocritica. Cred că cea mai importantă apreciere pe care o poți primi este cea care vine de la propria persoană.
Ce teme ți-ar plăcea să aprofundezi pe viitor și de ce? Și pentru că vreau să revenim puțin (și să închidem astfel cercul), sunt curioasă să aflu care ar fi niște artiști de referință pentru tine, contemporani sau nu, care îți alimentează pofta de creație.
Întrucât sunt foarte interesată de filosofie, aș dori să mă concentrez mai mult pe teme precum hedonismul, raționalismul și existențialismul. Va fi o provocare pentru mine să descopăr cum pot reprezenta vizual astfel de concepte.
Jean-Luc Godard, Andrei Tarkovsky, Akira Kurosawa, West Anderson, Jim Jarmusch.
Van Gogh, David Hockney, René Magritte, Constantin Brâncuși, Alberto Giacometti, Man Ray.
