Ruxandra practică arta colajului ca o modalitate de întoarcere la lumea copilăriei. Deși experimentează și cu alte forme de exprimare artistică, precum pictura sau confecționarea bijuteriilor, în interviul de astăzi ne-am concentrat pe colaje – o descoperire făcută în pandemie care funcționează, pentru ea, ca un foarte eficient instrument de autocunoaștere.
Ești full time IT recruiter, part time dreamer – cum reușești să reconciliezi partea ta extrem de pragmatică cu cea idealistă și cum se influențează ele reciproc?
Într-adevăr, partea pragmatică cu cea idealistă se influențează reciproc. Deși sunt “dreamer” de la o vârstă fragedă, jobul de IT recruiter mă ajută cu validarea mentală și înțelegerea unei bucăți din inteligența emoțională, pe când creația este cea viscerală.
Jobul este precum un avânt motivațional pe care-l îmbrățișez de luni până vineri, iar creația este o nevoie mai presus de mine; ambele implică o percepție „tehnică”. Deși o parte din mine este pragmatică iar cealaltă idealistă, există multe puncte de intersecție între cele două, precum: disciplina, curiozitatea și perseverența.
Sunt aceste vorbe de duh care îi sunt atribuite lui Picasso: “Every child is an artist. The problem is how to remain an artist once we grow up.” – care, dacă într-adevăr au fost spuse de el, sunt printre puținele lucruri de Doamne-ajută care i-au ieșit pe gură, în lunga listă de lucruri ne-ok pe care le credea; pentru că da, viața chiar ar trebui să fie o încercare permanentă de a reveni, măcar parțial, la starea de perpetuă fericire de a descoperi și a crea experiențe, stare care e absolut firească pentru cei mici. Ai spune că, din perspectiva asta, colajul reprezintă pentru tine o revelație absolută?
Da, absolut. Colajul/procesul creativ m-a învățat să-mi dau voie să mă joc și să îmbrățișez curiozitățile copilului interior, unde câteodată mai intervine și adolescentul interior, dar totul este supravegheat și acceptat de către adultul interior.
Iar legat de afirmația lui Picasso și problema menționată, cred că își găsește rădăcinile în acceptarea de sine, cu tot cu al nostru copil care vrea să zburde fără limite în curiozități fără margini, adolescentul care vrea să fie rebel și să aibă un cuvânt de spus și adultul care, deși își înțelege responsabilitățiile societale, este conștient și de existența copilului și a adolescentului în viața sa.
Alături: "Carpe diem", "Match". Credits: Ruxandra Niculae
Presupun că orice lucrare arată, în faza incipientă, ca un maldăr de bucățele mici de hârtie, dar cum arată restul procesului creativ pentru tine?
Nu, acela este sfârșitul fiecărei lucrări, un maldăr de bucățele mici de hârtie. În fază incipientă, fiecare imagine vorbește și imaginea finală se creează precum un puzzle care și-a iluminat singur fiecare bucățică care voia să fie prezentă în lucrarea finală.
Care a fost un moment definitoriu în parcursul tău artistic de până acum, ceva ce te-a făcut să simți că mergi în direcția bună?
Am simțit că merg într-o direcție în momentul în care mentalul, visceralul și mâinile s-au aliniat.
Ce ai vrea să știe oamenii care, la fel ca tine, și-ar dori să exploreze anumite zone artistice, însă nu știu de unde s-o apuce?
Cred că cele mai importante aspecte ale explorării artistice sunt exercițiul zilnic și perseverența. Să-și lase copilul interior să fie curios, să-și aducă aminte cum se simțeau și ce făceau când erau copii. Să nu se judece și să îmbrățișeze ideea că au voie să greșească.
