Pentru materialul de astăzi, am avut plăcerea să discut cu Cristiana și Andrei Bucureci, parteneri de viață și de business, despre proiectele lor interdisciplinare, noul EP lansat împreună (it so deserves a listen. Convinge-te aici), dar și despre cum au reușit să sfideze încercările dificile și rutina.
Câte ore pe zi estimezi că asculți muzică, și cât din ce asculți este fresh out the oven? Sau, invers, câte ore (în afară de cele în care dormi) stai în liniște?
A.B. : Cred că ascult muzică tot timpul; nu doar la boxe sau în căști, dar și în cap. Aud ritmuri și riffuri de pe la 8-9 ani. A trebuit să o scot de acolo și am început cu versuri în 2006 și prin trupe din 2009. Acum un an am fondat, alături de Cristiana, casa de discuri Sound of Art to Come. Am mare noroc și am o chimie incredibilă cu Marius Costache de la Studio148. Fiind pe aceeași frecvență, mă ajută enorm să dau o formă muzicii pe care o aud. Iar Cristiana parcă îmi citește gândurile când vine vorba de arta vizuală care ilustrează sunetele; în același timp, Cristiana cântă, și ador să fac proiecte audio-vizuale cu ea precum primul ei album, „EROS”. Am cântat rock alternativ, electronic fusion și muzică experimentală, dar cel mai aproape de suflet pentru mine este dubul și muzica jamaicană, acesta fiind și sunetul labelului nostru. Cred că mă va fascina toată viața impactul acestor sunete și filozofii în lume asupra culturii și artei pop.
Revenind la boxe și căști, ascult cam 4-5 ore pe zi. Nu ascult când dorm cei mici, nu prea ascult când lucrez mai ales pentru că, în muzica pe care o ascult, mă imersez pro-activ și nu este background music. Un detaliu important din viața mea este că apreciez mult și liniștea. Mi se pare la fel de importantă ca și muzica de calitate. În jur de 50% din muzica pe care o ascultăm în casa Bucureci este muzică nouă, cu atât mai mult cu cât eu scriu despre muzică și fac recenzii cât pot de des. Primesc multă muzică, dar și ador albumele; ascult puține playlisturi sau mixuri, parcă nu îmi vine să repet un cântec prea des. Cumva, pentru mine, un album muzical este precum o expoziție: o parcurg de la un capăt la altul, admir lucrările cu priză la public sau piesele centrale, dar îmi place perspectiva de ansamblu.
Am și plăceri vinovate: kitsch art, cum i-am dat drept exemplu de curând pe Major Lazer, dar îi pot adăuga pe listă și pe Marylin Manson, Snoop Lion, Sepultura și HIM.
Care a fost, profesional vorbind, cea mai mare provocare de până acum?
C.B. : Să cânt, fără îndoială. Mi-am găsit vocea dintr-o întâmplare și m-am surprins pe mine. Ce-i drept, am cântat în corul liceului, dar nu pot să zic că făcusem o pasiune. Acasă, însă, ascultăm foarte multă muzică. Ne alegem discuri sau CD-uri în funcție de mood, mai rar e liniște. Sunt pasionată de vocile senzuale precum Denise Sharewood, Julia Stone, Solange, Fink, Efterklang, Carla Bruni, Jane Birkin. E genul de voce pe care o controlez fără prea mult efort. În orice caz, e plăcut sentimentul să te bucuri de muzica ta.
Cum te împarți între atâtea medii artistice și ce Cristiana simți că reușește să aducă la suprafață fiecare dintre ele? În ce puncte diferă (dacă diferă) Cristiana-Omul de Cristiana-Artistul interdisciplinar?
C.B. : Alterego-ul artistic a fost întotdeauna parte din mine, dar i-am dat viață ceva mai târziu, atunci când a avut curajul și maturitatea să se manifeste. Arta implică să lași oamenii să-ți cunoască vulnerabilitățile și să pătrundă în intimitatea ta – ori, dacă nu ești bine cu tine însuți, nu te poți exprima liber.
E un proces, nu pot să spun că sunt 100% acolo. Cea mai recentă devoalare este cea de solist vocal. E o trăire puternică, m-a ridicat la un alt nivel de implinire artistică. Și e frumos când apare spontan, fără niciun fel de așteptări.
Cristiana Omul e ceva mai sociabilă, pragmatică, iar Artista e ceva mai dezinhibată, pasională. Lucrez să le aduc împreună. Am nevoie de ambele ca să funcționez, să fiu într-un echilibru interior, să simt că trăiesc o viață care merită și care mă împlinește.
Cum faci să fii la curent cu tot ce apare în sectorul muzical? Îți faci propriul research sau ești bombardat cu recomandări, sau ambele?
A.B. : Eu sunt conectat cu multe comunităti, mulți artiști, muzicieni, producători, case de discuri și platforme/grupuri pe social media, dar și citesc; există foarte multe cărți despre muzică și artă mișto în colecția mea. Am câteva platforme si grupuri pe care intru regulat, cum sunt Bandcamp, FACT Mag, On-U Sound Records FB group, conturi de specialitate pe Instagram. Cred că Bandcamp este cea mai sănătoasă platformă pentru artiștii independenți mici și medii, și aproape un an am fost exclusiv cu muzica Sound of Art to Come doar acolo. Prefer să ajungă direct la mine un cântec, album sau videoclip, de asta sunt conectat direct cu artiștii. Dacă intru pe o platformă sau citesc o recenzie este prea mult marketing. Îmi place să îmi formez singur părerea despre artă, mai puțin să fiu direcționat către concluzii și... consum.
În topul artiștilor pe care care îi ascult cel mai des (și, deci, apreciez foarte mult) se află Grace Jones, Bad Brains și Sly & Robbie; sunt, de asemenea, mega noros că am colaborat și colaborez cu Dub Colossus, Transglobal Underground, Dubmatix, Horseman, Prince Fatty, Coshmelin, Marius Costache, Adi Stoenescu și mulți alții. Consider albumele lor niște adevărate produse culturale; ei au știut să colaboreze cu artiști vizuali de excepție care să le ilustreze muzica perfect: Wilfred Limonious, Tony McDermott, Marc Bessant, Jake Detonator și Jean Paul Goude.
Știu că „gusturile nu se discută”, dar ale mele sunt foarte clare, de nișă; îmi place muzica dub, post-punk, hardcore punk și electronică, pe alocuri – tind către albumele mai clasice de la Rodion GA, Kraftwerk, Tangerine Dream. Fiind muzică pentru un grup restrâns, în colecția mea se regăsesc viniluri, CD-uri, casete, albume de artă și cărți. Acesta este și motivul pentru care vrem să scoatem și noi un disc prin partenerii noștrii de la Paris, Diggers Factory: LP-ul Lil Obeah from Transylvania, produs de Dub Colossus, Transglobal Underground și Marius Costache la Studio148. Am reușit pe viitorul disc să adunăm mai mulți muzicieni de sesiune: Horseman aka Winston Williams, Marian Șerban Fieraru, Nick Page, Tim Whelan, Hamid Mantu, Adi Stoenescu, Laura Benedek, Michael Acker, Alexandru Arcuș și Mihai Moldoveanu.
Ce a însemnat să te rupi de rutina unui job full-time și să-ți dezvolți propriile proiecte creative? Ce lucruri neprevăzute au survenit și ce lecții ai extras până acum din experiențele avute?
A.B. : Din rutina jobului full-time de la Agenția Creionetica ne-au scos copii. Este foarte interesant că energia creativă pentru Sound of Art to Come a venit direct de la Ilinca și Andi, în condițiile în care multă lume se teme de asta: dacă faci copii, nu mai ai timp de nimic. Pentru noi a fost diferit - odată cu cei mici, ne-am recalibrat prioritățile. De-asta numesc casa de discuri un proiect de familie.
Ca să îți răspund la întrebarea despre neprevăzut, Sound of Art to Come a fost ceva nepremeditat. Viața cu doi copii poate fi haotică și am ales să fie acesta un fel de motto, lansăm un material audio-vizual o dată pe lună și nu e foarte clar care va fi acela: o piesă și un colaj original, un remix cu un colaj remixat, un EP cu mai multe variante sau poate un album. Cu toate acestea, după un an de activitate intensă, știm deja ce urmează să lansăm pe tot parcursul lui 2022 (nu neapărat și în ce ordine).
Lecția cea mai importantă pentru mine este să ne focusăm pe calitatea artei și pe promovarea dualității ei: Sound of Art to Come face artă audio-vizuală, la nivel internațional. Așa am avut parte de niște surprize: brandul a crescut din ce în ce mai mult internațional și acum lucrăm cu Dubokaj aka Daniel Jakob din Berna, din Alpii elvețieni, un producător de dub electronic (Alpine dub) care a realizat un album excepțional cu Lee „Scratch” Perry numit Daydreamflix. Acest material îl vom lansa împreună luna viitoare, Cristiana fiind cea care a realizat colajele pieselor.
Pentru mine, numărul I este disciplina, apoi procesul. Fără această abordare și proceduri concrete, obligatorii pentru orice artist de succes (definiția acestuia și-o asumă el însuși), nu cred că am fi crescut într-un an cât alții în zece. Fără pași clari către rezultate, noi nu le-am fi putut atinge. O foarte importantă decizie, de altfel foarte norocoasă, o reprezintă provocările pe care ni le-am asumat. Una dintre cele mai mari a fost să lansăm o piesă pe lună timp de 2 ani, și deja am trecut cu succes de primul an.
Cred că genul ăsta de abordare te pune pe treabă și, în același timp, îți asigură claritate și calitate; nu a fost niciodată vorba despre cantitate.
Regăsesc niște influențe Hannah Höch, (nu știu dacă și mizele sunt aceleași), dar overall atmosfera e mult mai light și mai jucăușă. Ce face procesul de lucru să fie unul palpitant, în cazul colajului? Presupun că e multă spontaneitate la mijloc.
C.B. : Arta colajului în sine li se datorează Hannei Höch, lui Picasso, Georges Braques, Kurt Schwitters ș.a. Influențele țin de tehnică, însă nu pot să zic că mă apropii de stilul dadaist al Hannei. Poate cu procesul spontan, aleator, ghidat de un haos creativ. Este ceea ce îndrăgesc mai mult, să fac colaje ca o joacă. Pentru mine colajul este o terapie, o formă de relaxare, dar în primul rând o nevoie absolută. De aceea, prefer să fiu cât mai liberă când creez: să nu am nicio temă, nicio îngrădire; să colez pur și simplu. Însă am multe lucrări realizate dupa un brief și o schiță (acestea sunt comenzile, de obicei).
Cum e să colaborezi cu partenerul de viață, alături de care împarți inclusiv filosofia de muncă? Cât de mult contează să te înconjori de oameni care te văd și îți validează demersurile?
A.B. : Colaborarea cu Cristiana este esențială pentru mine. Fără jumătatea mea, nu ar fi existat ultimele proiecte din 2013 încoace, și am ajuns să lucrăm foarte bine și eficient împreună. Este extraordinar să te afli pe aceeași frecvență cu omul cu care colaborezi, dar este foarte important să fie niște roluri foarte bine definite. În echipa noastră fiecare om răspunde unei nevoi a casei de discuri și celor ale brandului: eu fac conceptele, Cris vine cu viziunea, și alături de Marius facem muzica. Cred că cel mai bine ca artist audio-vizual este să renunți la control.
Nimic nu poate fi perfect și inspirația vine lucrând, nu așteptând-o. Eu împreună cu echipa decidem când produsul cultural este gata și apoi începe partea cea mai importantă: promovarea. Este o lume în care nu îți mai poți pune speranțele în manageri culturali, impresari, etc., dat fiind că trăim niște vremuri în care artiștii sunt independenți; poate că asta este, în fond, mai bine. Totuși, de reținut: poți să ai cele mai bune produse culturale din lume, dar ce se întâmplă daca nu ajung la cine trebuie? Cum evoluezi?
Care crezi că este cel mai important lucru pe care trebuie să-l știe un tânăr artist?
C.B. : Dacă tot mă întrebai de alterego-uri, acum vorbește Cristiana Antreprenoarea. :) De aproape 10 ani coordonez o agenție de publicitate, Creionetica, dedicată proiectelor care fac bine în societate: prima și cea mai longevivă pasiune a mea.
Îmi dau seama că universitățile de artă din România nu-i pregătesc pe tineri să-și promoveze și să-și vândă arta, iar impresarii artistici nu se ocupă de tineri decât atunci când încep să aibă un renume și o cotă pe piață. Dar ce e de făcut până atunci? Mulți tineri aleg drumul agențiilor de publicitate și se pierd în confortul și rutina care îi țin ocupați și apatici.
Artistul este, până la urmă, un antreprenor – adce pe piață un produs artistic, îi creează un brand personal pe care îl crește, concurează cu alți artiști, face campanii de PR și își vinde arta. A avea sau nu knowledge antreprenorial poate să fie un punct crucial în cariera unui artist la început de drum. Tinerii ar trebui să trateze procesul de creație separat de promovarea artei lor. Fiecare cere focus și prezență 100% ca să poată funcționa, implică alt tip de skill-uri și o altă energie.
Artistul muzical Roger Robinson are multe sfaturi absolut revelatorii pentru artiști în general. Recomand tinerilor să-l urmărească pe Instagram. Sfaturile lui sunt menite să motiveze și să dea aripi, fără să fie uitate disciplina și rigoarea.