Adesea, Bucureștiul ni se prezintă ca un conglomerat de blocuri terne și clădiri de sticlă sau, cel mai deprimant (din punctul meu de vedere), clădiri prost restaurate. Pe de altă parte, parcă tot hate-ul îndreptat către acest oraș în care ne trezim zi de zi începe să devină obositor. That's when people like Ana Rubeli really come in to the rescue.
Urmăresc deja de ceva timp activitatea Anei, creierul și inima din spatele proiectului „Aici a stat” pe Instagram, și pe măsură ce parcurg fiecare nouă postare, arăt cam așa... și știu că nu sunt singura. Prin „Aici a stat”, Ana face o treabă grozavă în a prezenta publicului larg poveștile clădirilor istorice din București (și nu numai), fiind alimentată de interesul pentru arhitectură și dorința de a promova patrimoniul cultural local.
Am stat de vorbă despre procesul de cercetare și documentare, despre cum e să faci ceea ce-ți place în mod constant (spoiler: presupune și muncă), dar și despre highlight-urile anului 2022.
Pare că „Aici a stat” este o prelungire firească a Anei (sau invers). Sunt convinsă că, pentru mulți dintre cei care urmăresc pagina de Instagram, pare că duci viața ideală din punct de vedere profesional: faci ceea ce iubești și, deci, nu lucrezi în nicio zi a vieții tale (sau cel puțin așa zicea citatul ăla motivațional). Cum ai descoperit calea asta a storytelling-ului cultural și, pe lângă împlinirile pe care ți le-a adus, care ar fi minusurile care vin la pachet cu „a face ceea ce-ți place”?
„Aici a stat” este, pentru mine, pură pasiune și l-am început ca proiect „after hours”, adică mă ocup de el ca un hobby, după birou. Devizul „Aici a stat” a încolțit cu mult timp înainte să ia viață în mediul online. Aș putea spune că a luat naștere odată cu primele fotografii ale plăcuțelor memoriale care încep cu „Aici a stat…”, odată cu primele vizite la muzee și case memoriale, odată cu vizitarea primului sit arheologic. De fapt și de drept, a început acum mai bine de 3 ani pe când eram în Vrancea, în zona Focșani, și am reușit să dau de urmele conacului lui Duiliu Zamfirescu datorită unei monografii descoperite întâmplător a comunei Cotești. Și pentru că importantă este călătoria, nu doar destinația, în aventura căutării conacului marelui scriitor am descoperit și alte bijuterii arhitectonice care au luat viață prin povești pe Instagram.
Nu este un proiect profesional, ci mai degrabă personal. A luat avânt în perioada de maternitate pentru că a fost 100% compatibil cu viața de proaspătă mămică: în timp ce mă plimbam cu căruțul într-un ritm mult mai domol comparativ cu viața anterioară, aveam timp să observ fața diferită a orașului, aveam timp să îi ascult bătăile inimii și apoi să scriu despre ele. „Aici a stat” a devenit, prin storytelling cultural, un manifest pentru protejarea orașului și a patrimoniului său, a clădirilor istorice și a frumosului din jurul nostru.
Nu pot să spun că nu lucrez în nicio zi a vieții mele, dar fac ceea ce îmi place atât în viața profesională, cât și personală, așa că mă bucur de fiecare „lucru” care îmi iese din mână.
Ca amatoare de anumite elemente arhitecturale (iubesc să le vânez pe cele art deco prin oraș și, în general, arhitectura interbelică îmi face inima să palpiteze), sunt curioasă care e stilul tău preferat regăsit în București? Dacă e dificil să te rezumi la unul singur, măcar un top 3. 😊
Stilul architectural preferat este stilul Art Nouveau, dar în București nu este aproape deloc reprezentat, cu excepția unor decorațiuni de pe fațadele unor case sau a unor elemente de feronerie. Când descopăr astfel de elemente, jubilez efectiv și le fotografiez în zeci de ipostaze. Altfel, îmi place foarte mult și stilul eclectic, Beux-Arts cum mai este numit, tipic capitalei de sfârșit de secol XIX-început de secol XX, cu ai săi mascaroni, marchize, ancadramente, capiteluri și alte surprize.
E greu să-mi dau seama cam cât research există în spate pentru fiecare postare, așa că mai bine te întreb direct: aproximativ cât timp/resurse sunt consumate și cât de dificil este să rezumi o istorie atât de bogată în limita de rânduri impusă de caption-urile de pe Instagram?
La început mi-a fost teamă să contorizez, pentru că mă lăsam purtată de val când descopeream și scriam câte o astfel de poveste. Acum, după ce am început să cuantific mai clar, am ajuns la concluzia că poate dura între 4-5 ore: editare fotografii, cercetare și documentare, rezumarea poveștii tip „pastilă”, exact cum spui și tu, în rigorile impuse de caption-ul Instagram... toate acestea fără cercetarea de teren, fotografierea la fața locului sau cercetarea de arhive.
Cum funcționează, de fapt, cercetarea de teren? E de înțeles că unele clădiri sunt deja arhicunoscute și întipărite, sub o formă sau alta, în memoria colectivă, dar sunt curioasă cum ajungi la cele „invizibile”, care fac parte din patrimoniul ce se lasă mai greu descoperit, așa cum tu însăți afirmai.
Descopăr multe clădiri în plimbările prin zone mai puțin cunoscute; sun la ușă, discut cu proprietarii, cu vecinii, caut în materialele mele despre istoria orașului și încerc să reconstitui imaginea clădirii respective atunci când a fost construită. Este cel mai bun mod de a înțelege contextul arhitectural de la „nașterea” unei clădiri și de a o poziționa într-un „urbanism” ideal sau idealizat. În oraș mă las purtată de intuiție, intru pe străzi sau fundături obscure, intru în imobile Art Deco, încerc să caut fațetele originare ale orașului (sau ce a mai rămas din ele), iar în țară urmăresc „semnele maro” de identificare ale clădirilor de patrimoniu, care de cele mai multe ori sunt și ele invizibile pentru călătorii grăbiți. În aceste roadtrips pe care le fac, am ajuns să descopăr cel mai adesea bijuterii arhitecturale (hidden gems), de cele mai multe ori într-o stare precară, dar cu atât de multe elemente de originalitate încă păstrate intacte.
Swipe for some hidden gems: Casa memorială Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, Castelul inorogilor Kornis și Institutul astronomic Bosianu din București. Photo credits: Ana Rubeli
În final, care ar fi câteva dintre evenimentele care și-ar avea locul în retrospectiva 2022 pentru „Aici a stat”?
Aș pune cap de listă premiul pentru patrimoniu din partea publicației Ziarul Financiar, mai exact premiul „Promotorul patrimoniului românesc și al moștenirii culturale în peisajul arhitectural”, în cadrul Galei După Afaceri Premium ZF. Acest premiu atestă încă o dată faptul că patrimoniul merită toată atenția noastră, că este un subiect care merită să urce pe podium, un subiect despre care trebuie să discutăm, care poate deveni o investiție valoroasă pentru noi și pentru generațiile viitoare.
În ceea ce privește evenimentele pe care le organizez cu Asociația culturală „Aici A Stat”, ne-am bucurat să putem organiza un recital de muzică clasică în casa memorială a pictorului Alexandru Țipoia din București. Ba mai mult, anul acesta am realizat un proiect cultural în Reșița pe urmele patrimoniului industrial, proiect care s-a încununat și el cu un recital de muzică clasică într-un loc special: Salonul de Artă și Industrie.
2022 highlights. Photo credits: Ana Rubeli
Nu pot uita nici vânătorile de comori arhitecturale care au animat Cotrocenii în cadrul unui eveniment mai amplu, și anume Bazar de Cotroceni. Chiar dacă „Aici a stat” s-a născut în mediul online, continuă și offline cu diferite evenimente prin care ne apropiem și mai mult de comunitatea noastră.