top of page

Lectii de conscious living cu Biodeck

Updated: Sep 1, 2021



Se poate observa o preocupare tot mai mare în rândul populației (mai ales în rândul milenialilor și al generației Z) pentru adoptarea unui stil de viață curat, cât mai apropiat de zero waste. Am stat de vorbă cu Diana, reprezentant Biodeck, despre importanța măsurilor pe care fiecare cetățean le poate lua pentru a-și implementa obiceiuri sănătoase în rutină și a-și manifesta, astfel, grija pentru viitorul planetei.



În primul rând, cu cine avem onoarea să discutăm și care e rolul tău în ecosistemul format de Biodeck? :)


Diana Chitu aici, coordonez echipa de marketing și comunicare a companiei Biodeck. Misiunea mea, aliniată misiunii companiei Biodeck, este să schimb comportamentul oamenilor în ceea ce privește modul în care se raportează la ambalaje, să se separe compostabilul de alte tipuri de deșeuri, să educ cu empatie și să inspir prin felul în care trăiesc și gândesc. Cred că e nevoie ca fiecare dintre noi să-și facă partea cu responsabilitate față de tot ceea ce avem în jur: comunități, copaci, animale, mări și oceane.



Cât de accesibilă este implementarea unui stil de viață bazat pe sustenabilitate pentru o persoană din clasa de mijloc care locuiește în România?


Dacă ați copilărit la țară în România anilor '80/'90/2000 și ați avut o bunică pe lângă casă, sigur ați participat la una-două lecții de sustenabilitate, reciclare sau economie circulară. Bunica nu avea diplome și nici cursuri online despre aceste domenii sofisticate, însă deținea ceva ce astăzi ne cam lipsește: discernământ, echilibru în consum.


Lecția nr. 1: nu pleca la magazin fără traista textilă.


Lecția nr. 2: sticlele și borcanele primesc o nouă viață, toamna, când pregătim conservele pentru iarnă.


Lecția nr. 3: dacă ne-a mai rămas mâncare, nu o lăsăm să se strice, o ducem vecinilor. La fel și cu hainele, dacă ne-au rămas mici, le dăm celor care vin din spate. Nimic nu se aruncă, totul capătă un nou sens, o nouă utilizare.


Sunt doar câteva lecții de responsabilitate și implicare pe care le-am învățat de la bunici și pe care, 30 de ani mai târziu, le găsesc la fel de utile, fiind foarte actuale și relevante.


Să ai un stil de viață responsabil, bazat pe sustenabilitate nu e ușor, dar nu e nici imposibil. Făcute cu pași și eforturi mici, dar în mod susținut, schimbările încep să devină obișnuințe. E important să-ți clarifici ”de ce-ul” personal și, după asta, eforturile încep să fie vizibile. Oricare ar fi motivul pentru care vrei să faci schimbarea, e valid, e motivul tău, lupta ta, și îți merită toată atenția și implicarea. Cred că important e să îți dorești să faci mai bine și apoi vei începe să acționezi în direcția asta, binele începe să se vadă în acțiunile tale.


Pentru oricine are nevoie să audă aceste sfaturi și nu știe de unde să înceapă, notez 5 activități mărunte pe care ar putea să le implementeze în următoarea lună pentru a face un pas către un viitor sustenabil: